full screen background image

DDE: Mai întâi despre binele personal

Doza de educaţie (DDE) – În ultima vreme am avut ocazia să interacționez mai mult cu persoane adulte, care au în îngrijire copii, persoane puse în situația de a se dezvolta personal și profesional. Și spun „puse în situația” pentru că mulți dintre ei, dacă ar fi avut posibilitatea de a alege, ar fi rămas acasă, lângă familie, să-și facă treaba ca și până acum, unii mai greu, alții mai ușor, dar supraviețuind cu toții. N-ar fi plecat zilnic de acasă, ore bune, lăsând toate treburile din gospodărie în grija celorlalți, de dragul de a se dezvolta.

Cu toată lipsa de chef inițială, finalul formării s-a lăsat în cazul multora dintre ei cu lacrimi. De nostalgie pentru timpul pe care și l-au dăruit lor înșile, pentru timpul petrecut împreună și pentru cele câteva lucruri noi învățate și poate mai multe reamintite.

Ceea ce mi-a atras atenția a fost un mesaj pe care l-am primit de la una dintre cursante, trecută bine de 50 de ani: „Vă mulțumim că ne-ați reamintit că trebuie să avem grijă de noi!”. De-a lungul existenței în care a tot avut grijă de mai mulți copii aflați în plasament, a tot primit sfaturi și indicații despre cum să crească, să educe și să ofere cele necesare copiilor. Despre cum să-i facă să se simtă apreciați, importanți, iubiți, îngrijiți. Și-a acceptat toate sfaturile și îndemnurile, chiar dacă pe unele le auzise și răsauzise, iar experiența trecerii anilor oricum bătătorise calea cu cele de trebuință pentru a face lucrurile cum poate mai bine pentru copii.

De data asta însă, dincolo de lucrurile mai noi sau mai vechi aflate despre copii, ceva pare-se a fost total diferit. I s-a reamintit să aibă grijă de ea. De ea în primul rând și apoi de toți ceilalți din jur. A crezut mai întâi că e un îndemn la egoism. Iar ea își dăruise cea mai mare parte din viață dăruindu-și timpul, și priceperea, și răbdarea. Apoi, încet, încet, și-a dat seama că în esență e un îndemn la generozitate. Doar că generozitatea trebuie să o înceapă din dreptul ei. Generozitate față de propria persoană, pentru a face mai ușor lucrurile bine pentru ceilalți.

Ca părinți, tutori, bunici, etc suntem foarte preocupați de sfaturi, ghiduri, rețete de crescut copiii bine, fericiți și împliniți. Ar trebui totuși să ni se reamintească din când în când că un părinte care nu are grijă în primul rând de propria persoană, nu poate fi credibil și convingător atunci când își învață copiii despre bine și bun.

Drept care vă reamintesc tuturor un lucru pe care îl știți deja: Puteți face lucrurile minunat pentru ceilalți pe care îi iubiți, doar dacă le faceți în primul rând și pentru domniile voastre, cu mai multă preocupare.

prof. Maria Adriana Nichitean

 

comments

comments