Proiectul „Închiderea Centrului de Plasament «Sfântul Nicolae» Trușești”, derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), instituție subordonată Consiliului Județean Botoșani, se apropie de final. După finalizarea celor două case „Hansel și Gretel”, constructorii lucrează în prezent la reabilitarea și modernizarea centrului de zi, la care vor avea acces și copii din comunitatea locală.
„O societate modernă, dincolo de investițiile în infrastructură, presupune și asigurarea condițiilor optime pentru persoanele care au nevoie de sprijinul statului. La începutul mandatului ne-am angajat că vom moderniza sistemele de protecție socială a copiilor prin închiderea vechilor «Case de copii» și vom crea structuri mai flexibile, moderne, cât mai apropiate de modelul familial. Proiectul de la Trușești implementat prin DGASPC Botoșani este unul dintre cele mai importante pe care le derulăm în acest moment. Vrem să oferim copiilor pe care îi avem în asistență cele mai bune condiții și facem toate eforturile ca ei să nu simtă lipsa familiei”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Pe lângă Centrul de zi, la Trușești au fost ridicate două case care au fiecare câte cinci dormitoare, bucătărie, cinci băi și living și care vor putea găzdui 24 de copii. „Vrem ca acest proiect să fie finalizat cât mai repede. Copiii aflați în sistemul de protecție trebuie să beneficieze de facilitățile noului Centru de la Trușești”, a mai declarat Doina Federovici.
Valoarea proiectului este de peste 5,5 milioane lei, 2,5 milioane fiind asigurate din fonduri europene prin Programul Regio, un milion de la bugetul de stat, iar restul de două milioane de lei de Consiliul Județean Botoșani.
Vă recomandăm să citiți și:
,,Un penel pentru credință” la Mănăstirea Vorona