full screen background image

Mara Niculescu, TEACH FOR ROMANIA – despre Academia de Leadership și Formare

În perioada 24 iulie – 6 august 2023, Teach for Romania organizează Academia Copiilor – o școală de vară dedicată elevilor din 7 sate din comuna Udești, județul Suceava, în care vor exersa împreună bucuria de a descoperi lucruri valoroase despre ei și despre lumea în care trăiesc. Aceasta reprezintă partea de practică pedagogică, componentă a Academiei de Leadership și Pedagogie – singurul program aplicat de formare accelerată pentru profesorii care predau în comunități vulnerabile, care îi pregătește pentru a genera o schimbare sustenabilă atât în sala de clasă, cât și dincolo de aceasta.

Înainte de întâlnirea propriu-zisă cu elevii, pe 17 iulie a avut loc o zi de imersiune culturală în comunitățile Udești și Chilișeni din județul Suceava, pentru a cunoaște mai bine realitatea copiilor.

”Credem cu tărie că rolul profesorului nu e acela de a transmite cunoștințe dintr-un anumit domeniu, ci este acela de a dezvolta oameni, de a construi viitorul nostru comun acum, în sălile noastre de clasă și în afara lor. Iar pentru a reuși asta, el are nevoie de o înțelegere profundă, plină de empatie, dincolo de presupuneri și dincolo de judecată, a mediului în care copilul trăiește și se dezvoltă, a nevoilor lui reale și a felului în care adulții semnificativi din viața lui sunt pregătiți să-l susțină.” În aceste zile de predare viitorii profesori Teach for Romania intră în clase și susțin, pentru prima dată din postura de cadru didactic, ore școlare conform planurilor de lecție construite de ei.

Zilnic, se exersează și capacitatea de a gestiona învățarea, participanții fiind puși în situația de a observa elevii, de a ține o lecție, de a analiza împreună cu mentorul lor comportamentul elevilor și eficiența soluțiilor metodice folosite, de a planifica și de a se consulta cu „colegii de cancelarie”.


 

comments

comments