Pe repede înapoi (PRI) – Cercetarea științifică sigur a înregistrat un moment de cotitură într-o zi de 16 iunie.
În anul 2004, o echipă de cercetători de la Universitatea din Innsbruck – Austria anunța realizarea primei teleportări.
Experimentul nu presupunea deplasarea unui lucru sau a unei persoane dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nicio cale de comunicare între cele două particule de lumină.
Reușita a entuziasmat nu numai pe specialiști, ci și publicul larg, care au dat frâu liber imaginației, generând cele mai fanteziste scenarii.
În paralel, au apărut însă și păreri contrare, care făceau referire la considerente etice și morale ce nu ar trebui neglijate sau luate în derâdere.
Dar – având în vedere că dezvoltarea nu poate fi ținută în loc – din 16 iunie 2004 până în prezent savanții au încercat diverse metode pentru a mai face măcar jumătate de pas spre realizarea adevăratei teleportări, cea imaginată de secole de adepții SF.
Deocamdată nu au reușit, dar probabil că nu peste mult timp teleportarea va deveni realitate.
La fel cum, de exemplu, viziunile lui JULES VERNE de acum aproape un secol și jumătate sunt astăzi banalități cotidiene.
Bogdan Diaconiţa