Despre cât de îndărătnic poate fi cel mic sau, dacă mă gândesc mai bine, oricare dintre membrii familiei, atunci când își dorește ceva, e o poveste lungă și cunoscută.
Remedii am tot căutat la această problemă și le-am oferit în câteva doze. Parte dintre ele par că au funcționat. Pentru aceia care se mai confruntă însă cu prezența lui ,,nu” prea des în discuția cu copilul, zic că ar fi bine de administrat o doză suplimentară. Mă refer mai ales la părinții ai căror copii nu au depășit vârsta de 5 ani. Vârstă la care juniorul poate transforma orice activitate banală într-o provocare. ,,Nu vreau să mă îmbrac așa”, ,,nu vreau să mănânc”, ,,nu vreau să merg cu tine de mână”. Bineînțeles că numărul propozițiilor negative nu scade foarte mult nici după 6 ani. Se schimbă însă registrul lor: ,,Nu vreau să scriu acum temele”, ,,nu vreau să ies afară pentru că mă joc pe calculator”, ,,nu vreau să citesc”.
Și primul impuls este acela de a impune. Cu autoritatea pe care ne-o dă poziția de părinte, adică acea persoană care asigură toate cele necesare pentru confortul celui ce nu este încă salariat și viețuiește sub acoperișul tău.
Impunerea cu rigiditate și uneori în forță este eficientă. Pe termen scurt. Aici și acum. Și dacă vă este suficient aici și acum, probabil veți continua să faceți lucrurile la fel. Dacă vreți însă să nu fiți nevoiți ca de fiecare dată când e ceva de făcut nu tocmai pe placul celui mic, să vă impuneți dorința în forță, ar trebui schimbat ceva.
În primul rând mai răriți-o și dumneavoastră cu ,,nu”-urile. Folosiți mai des ,,da”-ul urmat de explicație. Ia timp și necesită răbdare. Dar îl impresionează mai mult pe cel mic pe termen lung. Și după vreo două-trei sforțări, în care ai început propoziția cu ce e bine de făcut și de ce și nu cu ce nu e de făcut pentru că așa spui tu, ai putea vedea și unele modificări de comportament și limbaj.
Pentru că iar spun… Cel mic e oglinde ta. În multe din ce face și spune ar fi necesar să te vezi pe tine. Iar dacă nu-ți place ceea ce vezi, o fi din cauză că nu te-ai străduit suficient.
Știu că sună a teorie facilă și practică dificilă. Nu a spus nimeni, niciodată, că meseria de părinte e la îndemâna oricui. Dar cu siguranță poate fi la îndemâna ta, dacă îți dorești suficient de mult. Și consumi zilnic și educație în doze.
prof. Maria Adriana Nichitean
