Doza de educaţie (DDE) – Cu siguranță ați remarcat că omul cât trăiește… iubește poveștile. Normal! Ce-ar fi omul fără o poveste?…. Știți replica celebră… „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic.” Nici măcar atenția celorlalți.
În primii ani de viață, puiului de om îi sunt livrate poveștile de mamă. Iar mama primește atenție.
După ce mai crește, viitorul adult nu mai ascultă poveștile de adormit. Dar le iubește pe acelea care îl pot ține treaz și o noapte întreagă, pentru că devine el personaj principal. E eroul jocurilor pe calculator, tot un soi de povești, cel care zboară de la un nivel la altul, mereu în căutarea victoriei. Și așa primește atenția partenerilor de poveste în rețea.
Ai putea crede că odată ajunși la maturitate, oamenii nu mai cred în povești sau nu le mai iubesc la fel de mult. Parțial adevărat… E drept că nu se mai visează decât puțini pui de zmei, Ilene-Cosânzene sau trăgători de elită. Și chiar dacă s-ar visa, prea puțini reușesc să intre în rol în viața reală, iar de cea din jocurile pe calculator au prea puțin timp. Și totuși… pentru că au crescut ascultând povești sau jucând povești, caută soluții și decid să devină ei înșiși creatori de povești. Orale, căci cele scrise cer timp și prea multă rafinare și decantare.
Spre exemplu… Auzi o poveste despre vecina de la patru. Pentru că tu ai renunțat să-ți spui propria poveste, ai timp suficient să devii făcător al poveștii ei. Ai auzit despre ea că și-a schimbat serviciul. O intrigă excelentă pentru o poveste de spus la cafea cu vecina de la parter. Chiar dacă ai uitat care sunt momentele subiectului într-un text narativ, creezi cu ușurință acțiunea în desfășurare. Vecina și-a schimbat serviciul pentru că a fost nevoită, fiind concediată. Partenera de cafea preia din zbor povestea auzită, îi schimbă cursul și-o livrează mai departe colegei de serviciu, într-o formă prelucrată, deși deloc rafinată… Doamna de la patru și-a schimbat jobul pentru că vechea leafă era precum cufărul luat drept remunerație de fata moșneagului din poveste: un adevărat dezastru… Și tot așa, exponențial se schimbă variantele poveștii de tot atâtea ori câte perechi de urechi de auzit și guri de vorbit. Folclor popular, în care fiecare creator își pune amprenta propriei experiențe.
Clar, în a treia parte a vieții, omul devine un foarte prolific creator de povești!
Doar eroina poveștii, vecina de la patru, nu apucă să-și mai spună povestea. Și nici nu interesează pe nimeni povestea ei. Celelalte au mai mult suspans …
Iubitori de povești, cum spuneam, rămânem toată viața….
Prea puțin ai propriilor povești și prea mult ai poveștilor altora.
prof. Maria Adriana Nichitean
