full screen background image

Spectacol de Ziua Europei, la Piatra Neamț

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa.

Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de Declarația Schuman, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput.

Cu această ocazie, Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț organizează spectacolul „De Ziua Ta, Europa!”, spectacol dedicat unității, solidarității și conviețuirii pașnice între popoarele bătrânului continent.

În cadrul acestui eveniment ansamblurile comunităților etnice din Piatra Neamț se întâlnesc cu ansambluri de dans locale cu repertoriu internațional și vor prezenta scurte momente de cântece și dansuri tradiționale grecești, italienești, machedonești, nemțești, românești, rusești, țigănești.

“Dorim prin acest spectacol să dezvoltăm spiritul de solidaritate, să întărim coeziunea dintre locuitorii orașului nostru și să realizăm o punte între tradițional și contemporaneitate. Invităm elevii școlilor de dans din Piatra Neamț să ne fie oaspeți de onoare și de această dată să se bucure din public de ceea ce îndrăgesc atât de mult, arta dansului.”, au declarat organizatorii.

comments

comments