În municipiul Botoșani, ,,Procesiunea de Florii” de anul acesta se va amâna până în data de 22 aprilie 2023, când se avea loc „Pelerinajul Învierii”.
Începând cu ora 18:00, de la Biserica „Sfântul Gheorghe”, credincioșii vor parcurge următorul traseu: Direcția Drumuri Județene – Strada Ion Pillat – Calea Națională – Strada 1 Decembrie – Biserica „Uspenia” – Centrul Vechi – Strada Poștei – Biserica „Sfântul Gheorghe”.
Potrivit unui comunicat de presă, la Botoșani va fi prezent Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și monahi.
În data de 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, lăcașul de cult va îmbrăca haină de sărbătoare, pregătit pentru slujba resfințirii și Sfânta Liturghie arhierească cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi.
Procesiunea de Florii este organizată în celelalte orașe din județ
În orașul Săveni, Procesiunea de Florii care va avea loc sâmbătă, cu plecare la ora 13.00 de la biserica „Sfântul Nicolae” Săveni, cu traseu prin fața Primăriei Săveni și a stadionului, până la biserica „Sfântul Gheorghe” , unde se va citi Acatistul Intrării Domnului în Ierusalim.
În municipiul Dorohoi, după slujba vecerniei de la Biserica ,,Sfântul Dumitru” Dorohoi, credincioșii se vor deplasa în Procesiune pe Bulevardul Victoriei, pietonal, catedrala ,,Adormirea Maicii Domnului” și bisericuța de lemn ,,Nașterea Maicii Domnului” Vârgolici.
În orașul Darabani, procesiunea va avea ca punct de plecare Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”, continuând pe DN 29A, la Troița Eroilor, pe lângă Primăria Darabani, până la Biserica ,,Sfântul Nicolae” Darabani unde se va oficia slujba vecerniei praznicului Intrarea Domnului în Ierusalim.
Vă recomandăm să citiți și:
Fiecare botoșănean are ocazia să fie ambasador al județului său
Emblema orașului, Biserica Sf. Gheorghe, a fost reabilitată!
Biserica Sf. Gheorghe s-a redeschis pentru credincioși