full screen background image

Plai de Dor – Icoane și tablouri realizate de elevii Seminarului Teologic

O altă etapă din cadrul Proiectului Județean „Istorie, Cultură și Spiritualitate Botoșăneană”, inițiat de Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Sf. Gheorghe” din Botoșani, a avut loc în aceste zile la Casa Corpului Didactic Botoșani.

Astfel, elevii Seminarului, coordonați de profesorii Ioana Șcarlii și Cătălina Fălcoianu, au realizat icoane ale sfinților și tablouri ale personalităților locale, peisaje, obiective istorice, culturale și spirituale din zona noastră. Lucrările au fost pictate pe pânză, lemn și hârtie și au fost expuse, miercuri, 15 martie la Casa Corpului Didactic Botoșani, sub denumirea generică de „Plai de Dor”.

Totodată, un grup vocal mixt din cadrul Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sf. Gheorghe” Botoșani, a prezentat un scurt program artistic de promovare a spațiului cultural botoșănean, în prezența unei delegații din Franța, care a rămas profund impresionată de frumusețea, și bogăția noastră culturală, istorică și spirituală, dar și de misiunea complexă pe care Seminarul Botoșănean o împlinește la nivel local, național și internațional.

Coordonator proiect: Pr. Ionescu Claudiu.

Vă recomandăm să citiți și:

StopTB România – CJ va ilumina în roșu clădirile din subordine

comments

comments