Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația ACVO lansează apelul de înscriere în cadrul programului „Rezidențele Șotron”, ce sprijină creația contemporană în domeniul cărților pentru copii.
În anul 2023, la cea de-a doua ediție a rezidențelor, vor beneficia de bursele de creație doi autori români și unul ucrainean, care au publicat cel puțin o carte pentru copii. Cei trei autori vor beneficia de transport, cazare în orașul Iași timp de 30 de zile în perioada mai-iunie 2023, precum și de o sumă în valoare de 4.000 lei.
Perioada de înscriere se desfășoară între 23 martie și 10 aprilie 2023. Cei care doresc să se înscrie trebuie să trimită un e-mail la adresa muzeul.literaturii@gmail.com, care să conțină un CV și o scurtă scrisoare de intenție în care să insereze și o descriere a proiectului de rezidență. Candidații din Ucraina trebuie să trimită materialele în limba engleză.
Pe perioada rezidenței (mai-iunie 2023), beneficiarii vor avea obligația de a preda o poveste cu temă ecologică de minimum 3 pagini și de a participa la un atelier de scriere creativă sau storytelling pentru copii.
Programul „Rezidențele Șotron” a fost creat în anul 2022 în vederea susținerii creației literare de către MNLR Iași și Asociația ACVO. Primii trei beneficiari au fost scriitoarele Veronica Niculescu (România), Slava Svitova și Mia Marchenko (Ucraina), iar de prezența acestora la Iași s-au bucurat zeci de copii din medii defavorizate, susținuți în dezvoltarea personală de către ACVO.
Asociația ACVO a fost înființată de către compania ApaVital la începutul anului 2018 pentru a da viață proiectelor sale de responsabilitate socială și de implicare în comunitate. Câteva dintre temele importante din agenda asociației sunt dezvoltarea urbană, protecția sustenabilă a mediului, spiritul civic și spiritul de colaborare între oameni, evoluția personală și autocunoașterea.
„Am descoperit, în desele întâlniri pe care le-am avut cu elevii, că aceștia sunt din ce în ce mai atrași de literatura contemporană, se regăsesc în scrierile autorilor din zilele noastre, se identifică și rezonează cu personajele simpatice create de aceștia mai degrabă decât cu personajele clasice, atât de iubite de generațiile noastre. Aceasta este literatura cu ajutorul căreia cei mici pot fi atrași către citit, iar noi, care donăm școlilor mii de cărți noi în fiecare an, am considerat că trebuie să facem posibile aceste rezidențe, pe de o parte pentru a sprijini creația contemporană, pe de altă parte pentru a oferi unor copii din medii defavorizate bucuria întâlnirii cu autori de carte”, declară dr.ing.Mihail Doruș, Președintele Asociației ACVO
Rezultatele selecției apelului de înscriere în cadrul programului „Rezidențele Șotron” vor fi anunțate în data de 13 aprilie 2023, pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.
Vă recomandăm să citiți și:
Primăria Miroslava a demarat licitația pentru realizarea de alei pietonale în mai multe sate
A fost finalizată licitația pentru lucrările de canalizare din Miroslava
Primăria Iași va prelua Spitalul CFR din municipiu
Caz impresionant pentru specialiștii neurochirurgi