Piese de schimb pentru mașini, jucării, sculpturi, decorațiuni, toată colecția de produse printate 3D din materiale eco-friendly – aceasta este afacerea gândită, inițiată și pusă la punct de un absolvent al Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași (USV), cu ajutorul fondurilor europene.
Vlad – Andrei Ene a absolvit Facultatea de Agricultură USV Iași și împreună cu fratele său, Răzvan au reușit să își transforme visul în realitate – un business de printare 3D, o tehnologie inovatoare și sustenabilă care poate oferi alternative personalizate și durabile la produsele convenționale produse în masă.
,,Acum aproximativ un an, am urmat un curs de antreprenoriat care oferea finanțări de 20.000 euro pentru cele mai bune idei de business. Am început să explorez această nouă tehnologie pe care o consideram foarte interesantă de mult timp: imprimarea 3D, care din păcate în țară la noi este adoptată mai încet. După ce am studiat mai mult și am văzut tot ceea ce se poate realiza, am simțit că inițierea unei afacere de imprimare 3D din materiale eco-friendly mă reprezintă”, transmite antreprenorul Vlad – Andrei Ene.
Cu ajutorul unei imprimante 3D, se pot crea obiecte personalizate și unice, folosind materiale care altfel ar fi aruncate la gunoi, transmite tânărul antreprenor.
,,Această tehnologie are un impact sustenabil asupra planetei și oferă oportunități nelimitate de creativitate. Am crezut că această afacere ar putea face o diferență reală în lume, contribuind la protejarea mediului înconjurător și la reducerea deșeurilor. Am început să creăm tot felul de obiecte, de la jucării și decorațiuni, până la piese de schimb pentru mașini. Asta demonstrează că prin pasiune și perseverență, putem găsi modalități noi și creative de a face o diferență în lumea noastră și de a proteja mediul înconjurător, astfel încât să putem lăsa o lume mai bună pentru generațiile viitoare”, a mai spus Vlad Ene.
Datorită imprimării 3D, pot fi realizate obiecte în formă de animale, personaje din seriale, filme, personaje istorice, mașini, jucării, decorațiuni, piese de artă și multe altele.
,,Una dintre imprimantele noastre 3D poate produce o gamă largă de produse unice și diverse, de la cele mai neobișnuite obiecte până la cele mai practice piese de schimb pentru diferite dispozitive și echipamente. În plus, această tehnologie poate fi folosită pentru a produce piese de schimb pentru mașini sau echipamente, ceea ce poate ajuta la economisirea banilor și la reducerea deșeurilor. Cea mai interesantă parte a imprimării 3D este că posibilitățile sunt nelimitate. Această tehnologie permite să creăm orice obiect pe care îl putem imagina, indiferent de cât de complex sau de neobișnuit ar fi’’, este de părere absolventul USV Iași.
Timpul necesar pentru imprimarea 3D depinde de complexitatea obiectului, dimensiunea sa și de tipul imprimantei 3D utilizate, menționează Vlad – Andrei Ene, absolvent al USV Iași, care mai menționează că utilizarea materialelor reciclate contribuie la reducerea deșeurilor și la protejarea mediului înconjurător.
Pe site-ul lor www.3dify.ro pot fi descoperite toate produsele inovative și unice din materiale eco-friendly fabricate în Romania.