Starea băiețelului de 10 ani, mutilat de câinii scăpați de pe o proprietate privată, în drumul public, s-a îmbunătățit în a doua parte a zilei de luni.
“Pacientul este în continuare internat în ATI. Dar este detubat, respiră singur și este cooperant. Sperăm în continuare la o evoluție favorabilă”, au transmis medicii ieșeni.
În aceste condiții, medicii se pot concentra și pe celelalte intervenții chirurgicale de refacere a țesuturilor sfâșiate.
FILMUL EVENIMENTELOR:
DUMINICĂ,
minorul, în vârstă de 10 ani, din judeţul Botoşani, a ajuns la spital după ce a fost sfâșiat de câini chiar sub ochii mamei, care a apelat la ajutorul unui șofer care trecea prin zonă. Acesta, la rândul său, a sunat la 112.
Copilul fost dus la Secția Pediatrie a Spitalului Judeţean, unde a fost intubat și ventilat mecanic.
“Copilul a fost preluat în şoc hemoragic de la faţa locului. Prezintă multiple plăgi la nivelul scalpului, craniului, la nivelul feţei, latero-cervical bilateral, hemopneumotorax stâng. Este intubat, ventilat, drenat toracic. O ureche este amputată, o avem într-un kit de replantare”, a precizat medicul primar în medicină de urgenţă Ramona Guraliuc, şeful UPU-SMURD.
Ulterior a fost transferat la Iași, unde medicii vor încerca să îi replanteze urechea.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani l-au identificat pe proprietar și au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de *neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc*, cu aplicarea articolului 194 din Codul penal (vătămarea corporală).
LUNI, polițiștii botoșăneni au efectuat mai multe percheziții în dosarul copilului mușcat de câini.
“Au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, la locații aparținând atât unei persoane fizice, cât și unei instituții publice, de pe raza municipiului Botoșani. În urma activităților desfășurate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă”, a declarat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
Una dintre acestea a fost a locuinţa proprietarului câinilor, directorul adjunct al APIA Botoșani, Gabriel Tincu.
Tot luni, la expirarea mandatului de reținere, acesta a fost pus în libertate.