full screen background image

Maraton artistic la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani!

Miercuri, 8 februarie și joi, 9 februarie 2023, de la ora 18.00,

Teatrul „Mihai Eminescu” vă invită la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48, la spectacolul EROINE după Publius Ovidius Naso. Regia artistică, scenografia și ilustrația muzicală îi aparțin lui Andrei Măjeri, coregrafia este semnată de Victoria Bucun, iar din distribuție fac parte actrițele: Lorena Luchian, Crenola Muncaciu, Dana Bucătaru, Lenuș Moraru, Lidia Uja, Silvia Luca, Irina Mititelu și Gina Pătrașcu-Zamfirache.

Despre spectacol, regizorul Andrei Măjeri a spus: „În noiembrie 2019, am descoperit, într-o librărie din Valencia, EROINELE poetului Ovidius. O colecție de scrisori de dragoste ale unor figuri feminine mitologice către bărbații lor, „eroii”. Doi ani și jumătate mai târziu, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, întâlnesc grupul perfect de actrițe pentru a pune în scenă, pentru prima oară în cariera mea, genul epistolar. Dar, mai ales, pentru a vorbi despre rănile iubirilor nedrepte.

Într-un echipaj de 8+1, umăr la umăr, una lângă alta, ele își spun poveștile de iubire, chestionându-le, pe parcurs, dintr-o perspectivă critică. Spectacolul „Eroine” propune întreruperea unui parcurs nefast al istoriei dominante și al patriarhatului internalizat. Cele nouă eroine aruncă năvodul surorității peste cât mai multe alte eroine.

Putem chestiona memoria culturală, doar punând-o în dialog cu schimbările societale. În barca noastră, interogăm capacitatea unei femei de a trăi miza alteia. Vorbim despre regenerare, demnitate, refuz selectiv, empatie, politicile corpului, destin social și măsura în care ne definim prin persoana iubită. Unde? În larg, într-un spațiu securizant, acolo unde eroinele pot spune: Te văd, sora mea!”

Spectacolul se desfășoară cu publicul pe scenă, iar numărul de locuri este limitat la 52. Accesul în sală se face la ora 18.00.

Vineri, 10 februarie și sâmbătă, 11 februarie de la ora 18.00,

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită la spectacolele „Visul unei nopți…” și „…Noaptea unui vis” după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi. Spectacolele oferă o reinterpretare inedită a piesei „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, pătrunzând, sub îndrumarea regizorului Alexandru Vasilachi, și în visul reginei amazoanelor, unde personajele unei lumi paralele adaugă un plus de acțiune, intrigă și comic textului. Cele două spații, al realității și al visului, se întrepătrund prin intermediul viziunii moderne, acțiunea desfășurându-se pe două scene diferite (Casa Tineretului și Cinematograful „Unirea”), legăturile și interacțiunile dintre protagoniști fiind realizate direct.

VISUL UNEI NOPȚI…după William Shakespeare

Cinematograful „Unirea”

Regia: Alexandru Vasilachi

Muzica: Mihai Mendel

Coregrafia: Victoria Bucun

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Distribuţia: Răzvan Amitroaei, Lidia Uja, Anastasia Șoptică, Cezar Amitroaei , Vali Popa, Sorin Ciofu, Bogdan Muncaciu, Florin Aioniţoaei, Petruţ Butuman, Andrei Asiminicesei, Eliza Mateiuc, Teodora Sonohat, Luca Floria, Ana Teodoru, Alesia Zbughin, Monica Bârsă, Bianca Mateiuc, Alexia Spinosu, Claudiu Ahergheligiță

…NOAPTEA UNUI VIS după William Shakespeare

Casa Tineretului

Regia: Alexandru Vasilachi

Muzica: Mihai Mendel

Coregrafia: Victoria Bucun

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Distribuția: Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Crenola Muncaciu, Dana Bucătaru, Gina Pătraşcu-Zamfirache, Silvia Răileanu, Lenuş Moraru, Radu Dragoș, Rux Rădulescu, Elena Atodiresei, Sophia Mititelu, Cristian Alexuc, Marta Mateiciuc, Denisa Corneschi, Fatima Andreia Göz, Camelia Luntrariu, Narcis Acatrinei, Andrei Maicariu.

Pret bilet – 36 lei; 18 lei – elevi, studenți, pensionari.

Biletele se găsesc la:

🔘 CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48📞0231.510.970 și 0735.779.821▪️de marți până vineri: 12:00-16:00▪️sâmbătă și duminică: 16:00-18:00
🔘 Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea 📞 0722.557.556▪️de marți până vineri: 8:00-21:00, sâmbătă și duminică: 12:00-18:00  și on line https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Vă recomandăm să citiți și:

Mirel Manea pune Botoșaniul pe harta simfonică a lumii

comments

comments