full screen background image

Doza de educaţie: Decantarea lucrurilor bune

Pentru că am tot vorbit despre grijile pe care ni le provoacă timpul petrecut în fața calculatorului de copiii noștri, mă gândeam că n-ar fi rău să privim această problemă și dintr-o altă perspectivă. Să vedem și partea bună a preocupării sporite pentru această activitate.

Căci dincolo de deserviciile evidente pe care le poate aduce timpul prelungit în fața calculatorului, el poate fi și sursă a dezvoltării copilului. Pentru că trăim într-o eră a tehnologiei. În care nu putem să ne dorim să avem copii autiști în acest domeniu. Care să nu aibă contact cu computerul sau cu internetul. Folosind adecvat aceste resurse, trebuie să recunoaștem că putem să ne facem viața mai ușoară. Și mari și mici. Multe informații sunt la doar un click distanță, comunicarea e mai rapidă, iar dacă e rost de promovare, e suficientă doar o postare în spațiul virtual.

Un exemplu ce mi-a atras atenția e cel oferit de o elevă de liceu, din Botoșani, care a creat cu ceva vreme în urmă, un blog pe care promovează imaginea României prin diferite articole în limba engleză. Căci blogul, intitulat ,,Romania in our hearts”, se adresează mai ales străinilor ce nu știu încă unde se situează România pe hartă, nicidecum despre personalitățile care au viețuit sau viețuiesc pe meleagurile mioritice.

Cineva spunea despre Laura Aprilescu, căci acesta este numele tinerei despre care vă vorbesc, că prezintă pe blog-ul ei ,,România pură din inima generației care s-a născut după Revoluție, din inima generației care învață istorie pe Google și pe Facebook.” E drept acum că informațiile sunt trecute printr-un filtru ce decantează nițel imaginea țării noastre, lăsând doar ceea ce este valoros. Dar cred că avem nevoie de astfel de procedee uneori. În care să lăsăm deoparte ceea ce este mai puțin bun și să privim spre ceea ce este valoros. În felul acesta poate ne dorim și pentru noi să fim mai buni. Precum Laura, care este și la școală o elevă de zece.

E un exemplu despre ce poate face și aduce bun în viața generației Tik-Tok internetul. Urmând bineînțeles modelul decantării mai sus amintit. Exemplu ce poate fi oferit mai tinerilor membri ai familiei, ca alternativă la nenumăratele exemple negative pe care le întâlnim, ce-i drept, la tot pasul… sau tot site-ul… Și în același timp poate fi și pentru noi, părinții, un motiv de a-i încuraja pe copii să studieze mai mult și mai bine informatica, pentru a-și folosi abilitățile în astfel de scopuri.

Acesta este exercițiul pe care vi-l propun astăzi. Al decantării și prețuirii lucrurilor bune pe care le poate aduce în viața tuturor tehnologia, dacă este folosită cu măsură și în scopuri mai nobile. Și pentru a spori puritatea produsului final obținut, puteți folosi și o doză de educație!

prof. Maria Adriana Nichitean

 

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/02/06/doza-de-educatie-fara-motor-pe-partie/

comments

comments