Elevii înscriși în clasa a XII-a, au susținut astăzi simularea județeană a examenului de bacalaureat la disciplina Limba și literatura română.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, din cei 3113 elevi înscriși în clasa a XII la nivelul județului Botoșani, au participat 2665. 448 de de elevi au absentat.
Conform procedurii Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, următoarea probă va fi vineri, 27 ianuarie 2023, la disciplina Matematică.
Comunicarea rezultatelor la simularea județeană a examenului de Bacalaureat va fi pe data de 7 februarie 2023.
Rezultatele vor arăta dacă sunt sau nu pregățiti
Rezultatele nu sunt publice. Acestea vor fi aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.
La solicitarea elevilor și/sau a părinților notele vor putea fi trecute în catalog în baza cererii depuse la unitatea de învățământ.
Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral.
Ulterior vor fi adoptate măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare.
Vă recomandăm să citiți și:
Contracte de finanțare de 10 milioane de euro semnate de președintele CJ Botoșani