Două școli din județul Suceava, Școala Gimnazială Panaci și Școala Gimnazială Hârtop, se numără printre cele opt școli din România care vor beneficia de fonduri europene pentru digitalizare, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, ca urmare a proiectului pilot inițiat de vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, eurodeputatul Partidului Social Democrat, Victor Negrescu.
Granturile obținute de cele două școli din comunele Panaci și Hârtop vor permite unităților de învățământ să investească în infrastructura tehnologică și digitală, să desfășoare module de formare pentru profesori și elevi sau să ofere acces la conținut digital de calitate cursanților și sunt disponibile ca urmare a inițiativei europarlamentarului român.
“Prin acest proiect pilot am dorit să ajutăm direct școlile, elevii și profesorii, din zonele rurale, izolate sau cu deficiențe în materie de acces la tehnologie. Mă bucur că, iată, un număr important de școli din România, printre care si școlile din comunele Panaci și Hârtop vor beneficia de granturi ca urmare a inițiativei noastre și îmi propun să continuăm să obținem astfel de finanțări pentru educația din România.
Nu a fost simplu să obținem resursele financiare pentru acest proiect. A trebuit să conving Comisia Europeană, colegii mei din Parlamentul European și să mă asigur că structurile care implementează proiectul vor oferi finanțări și României.
Un efort care a dat roade, deoarece cred că fiecare copil din Uniunea Europeană merită să aibă acces la educație de calitate oriunde se află, acest lucru însemnând inclusiv acces la instrumente moderne de predare și învățare. Evoluțiile tehnologice pot genera decalaje greu de surmontat pentru cei care provin din medii defavorizate, iar școala trebuie să fie un mecanism de corectare a acestora și de creare de oportunități egale”, a declarat reprezentantul României în Parlamentul European, europarlamentarul Victor Negrescu.
Proiectul pilot la care au aplicat cele două școli din județul Suceava are o valoare totală de 2,4 milioane de euro.
Din aproximativ 300 de aplicații, în total, circa 100 instituții de învățământ din Uniunea Europeană vor folosi finanțarea propusă și obținută de europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu. De proiectul Learning from the Extremes (https://learningfromtheextremes.eu) vor beneficia 500 de profesori și 6000 de elevi din 10 țări.
Eurodeputatul român este cunoscut pentru faptul că a inițiat în mandatele sale în Parlamentul European un număr record de proiecte pilot, în valoare totală de aproximativ 90 de milioane de euro, în domenii precum educația, sănătatea, digitalizarea sau antreprenoriatul, iar multe dintre inițiativele sale au fost transformate ulterior în linii de finanțare permanente.