full screen background image

Consultare publică pentru denumirea sistemului de bike-sharing

 Primăria Piatra Neamţ lansează o consultare publică pentru denumirea sistemului de bike-sharing, proiect implementat cu fonduri europene care va fi funcţional în martie anului viitor.

Prin acest proiect, localnicii și turiștii orașului vor putea închiria biciclete clasice şi electrice.

Primarul Andrei Carabelea a declarat că municipalitatea va administra 220 biciclete care vor putea fi închiriate de la 22 staţii amplasate în toate cartierele.

Bicicletele vor fi personalizate, astfel încât se solicită implicarea cetățenilor pentru găsirea celui mai bun slogan și a culorilor reprezentative.

Amplasarea staţiilor a început deja, fiind montate la Sala Polivalentă, pe strada 1 Decembrie, la Gară şi la stadion.

La 10 din cele 22 staţii vor exista automate de eliberare şi încărcare a cardurilor care vor permite închirierea bicicletelor.

Consultarea publică este deschisă până pe 15 ianuarie 2023.  

 

comments

comments