Joi, 8 decembrie 2022, în intervalul 16:00-18:00, în sala D2 a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, corp D, va fi organizat Workshop-ul: „Comunicarea de brand în era fake news: oportunități și provocări pentru practicieni” de către Lect. univ. dr. Daniel-Rareș OBADĂ de la Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice. Evenimentul se adresează atât studenților de la specializarea Comunicare și relații publice, Jurnalism, Marketing, Psihologie, dar și practicienilor care activează în industria MarCom. În cadrul acestui eveniment, participanții vor putea să afle informații actuale despre modul în care sunt definite fake news-urile, ce tipuri de fake news există, care sunt sursele ce creează fake news, precum și cum pot afecta acesta (pozitiv sau negativ) comunicarea de brand. Participanții vor putea să înțeleagă modul în care s-a schimbat comunicarea de brand în era fake news, precum și ce strategii de comunicare pot utiliza specialiștii în vederea contracarării efectelor negative ale fake news-urilor la nivelul capitalului de brand.
„Internetul a schimbat în mod fundamental maniera în care brandurile comunică cu potențialii clienți, necesitând eforturi din ce în ce mai mari din partea specialiștilor pentru ca o companie să reușească într-o societate digitală, în care piețele locale și naționale se transformă într-o piață globală interconectată. Fenomenul fake news care s-a manifestat inițial cu virulență în sfera politică, a început să fie din ce în ce mai studiat și în sfera economică, în special în contextul comunicării de brand, în ultimii ani. Workshop-ul Comunicarea de brand în era fake news: oportunități și provocări pentru practicieni reprezintă ultima etapă dintr-un proiect de cercetare finanțat printr-un grant intern al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cod proiect GI-UAIC-2018-09, pe care l-am derulat în ultimii ani, în care am studiat rolul stării de flux în distribuirea știrilor false despre branduri pe rețelele sociale online. Rezultatele cercetării au fost diseminate prin publicarea unor articole de specialitate în reviste internaționale cu factor de impact, având atât implicații teoretice importante, cât și manageriale pentru practicienii care activează în domeniul comunicării de brand. În cadrul workshop-ului vom discuta atât oportunitățile, cât și provocările pe care le prezintă fake news-urile pentru specialiștii în comunicare de brand.” – Lect. univ. dr. Daniel-Rareș OBADĂ, Director de proiect
Participanții se pot înscrie GRATUIT la workshop până pe 7 decembrie 2022, în limita locurilor disponibile, accesând formularul de înscriere disponibil aici: https://forms.gle/a7FSgefyebGHsZbt5
Ne-ar face o deosebită plăcere să participați și la eveniment.
*Notă: „Această activitate a fost finanțată prin programul Granturi de cercetare acordate de către Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Grant UAIC, cod GI-UAIC-2018-09.”