1 Decembrie – Ziua Națională a României, a fost sărbătorită în toate localitățile județului Botoșani.
În Piața 1 Decembrie din municipiul Botoșani activitățile au început la ora 10.00 cu salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă, de către prefectul județului Botoșani și comandantul garnizoanei, a Detașamentului de Onoare.
După intonarea Imnului Național al României de către Grupul Vocal Răzeșii, coordonat de preotul garnizoanei Botoșani și oficierea serviciului religios, au fost rostite alocuțiuni referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României. Apoi, au fost depuse coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.
Ceremonialul militar s-a încheiat, în jurul orelor 11.00, cu defilarea Detașamentului de Onoare, compus din plutoane aparținând Unității Militare 01251 Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani și Penitenciarului Botoșani.
Primăria Municipiului Botoșani, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială (DAS), a pregătit tradiționalul meniu pentru botoșănenii care au participat la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României.
Au fost pregătite și împărțite 700 de porții de fasole cu cârnați, vin și suc.
Dorin Burlacu, directorul DAS Botoșani:
Urmăriți mai jos câteva din secvențele acestei zile:
Vă recomandăm să citiți și:
Ziua Națională sărbătorită și în municipiul Dorohoi
Fasole, cârnați și vin, de Ziua Națională