full screen background image

Aviz favorabil pentru consolidarea Muzeului din Dorohoi

Conducerile Consiliului Județean și Muzeului Județean Botoșani au participat, ieri, la ședința Consiliului Interministerial convocată de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, unde au susținut necesitatea proiectului privind „Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi”.
Proiectul a obținut avizul favorabil pentru această investiție de aproximativ 75 de milioane de lei (15 milioane de euro) promovată de Institutul Național al Patrimoniului prin Programul național de restaurare a monumentelor istorice.

Am pledat pentru importanța acestui proiect pentru botoșăneni și pentru patrimoniul cultural al județului nostru și nu am nici o îndoială că după parcurgerea tuturor pașilor procedurali vom avea și Hotărârea de Guvern ce va da undă verde demarării acestui proiect.
Continuăm eforturile pentru dezvoltarea județului Botoșani sub toate aspectele ce ne revin în responsabilitate. Domeniul cultural însă, ocupă un loc aparte în lista de priorități dar și în inimile noastre, conștienți fiind de faptul că patrimoniul și bogăția culturală cu care am fost binecuvântați reprezintă cartea noastră de vizită cea mai de preț” a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta.
Avizul vine la numai 11 zile de la vizita ministrului culturii la Botoșani, Lucian Romașcanu, care și-a exprimat sprijinul pentru reabilitarea obiectivului de patrimoniu.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu:

Ministerul Culturii a alocat 800.000 de lei în vederea elaborării expertizei tehnice, a documentației și proiectului. Pentru reabilitarea clădirii este nevoie de aproximativ 11 milioane de euro.

Clădirea a fost construită în stil baroc, în anul 1887, de către arhitecți italieni, după un proiect francez, cu destinația de reședință a prefecturii fostului județ Dorohoi. Monumentul istoric găzduiește colecții unice de insecte, moluşte, minerale, animale exotice, toate culese din natură și dăruite publicului sub forma unor impresionante expoziții.

Vă recomandăm să citiți și:

Ministrul Culturii sprijină reabilitarea Muzeului din Dorohoi

comments

comments