Doza de eeucaţie (DDE) – În anul școlar trecut s-au înregistrat cu aproximativ două mii de cazuri de violență mai mult decât în anul precedent, în școlile din România. Asta spune un raport World Vision în care au fost incluși elevi, începând cu cei de clasă pregătitoare și terminând cu cei de a douăsprezecea. Unul din cinci elevi afirmă că în școala lui există violență multă sau chiar foarte multă.
Am putea crede că ceea ce spun elevii e exagerat, dar să nu uităm că multe dintre certurile și jignirile ce se petrec între copii și adolescenți ajung mai rar la urechile adulților. Pe de altă parte am putea să spunem că cei mici de astăzi sunt și mai sensibili, și iau mai în serios decât se cuvine o vorbă urâtă aruncată, un gest nepotrivit sau alte întâmplări din acestea care în vremuri mai vechi erau tratate cu relaxare. Am mai putea pune violența crescută din școli pe seama violenței crescute în întreaga societate. Și-ntr-un final am putea spune că numărul crescut e cauzat de compararea cu un an în care învățarea s-a mai făcut și de acasă, online.
Am putea spune multe… dar realitatea rămâne. Aproape zece mii de cazuri de violență… raportate. E mult mai multă violență în școli și asta în ciuda campaniilor nenumărate pe care profesorii le organizează într-o formă sau alta, cu parteneri din tot felul de instituții, din tot felul de asociații și ONG-uri.
Trist este că dincolo de campanii, doar se constată, și-n caz că cineva vine cu soluții ele rămân doar pe hârtie. La începutul anul școlar trecut în fiecare școală trebuia să se înființeze „grupuri de acțiune anti-bullying”. A auzit cineva ceva despre ce a făcut grupul cu pricina în școala lui? Tot în 2021 ministrul Cîmpeanu mai vorbea despre dorința ca în fiecare școală să fie câte un profesor consilier școlar sau un psiholog… Nici măcar jumătate dintre ele nu au nici acum, dacă e să ne referim la județul Suceava, un astfel de specialist.
Soluții doar pe hârtie, cu urmări care s-ar putea să ne doară mai tare decât o palmă peste obraz. Școala e incapabilă să controleze acest fenomen, în lipsa persoanelor specializate, care să-și facă treaba sistematic, nu doar dând vreo două sfaturi, punând combatanții să-și ceară scuze și să-și dea mâna până la colțul de stradă în care o iau de la capăt. Profesorii își predau materia cu profesionalism, dar fac consiliere cu diletantism… firesc. Așa cum nu lași o intervenție chirurgicală nici pe mâna celui mai priceput doctor generalist, la fel nu lași consilierea pe umerii deja încărcați ai profesorilor de la clasă.
Nu spun că violența va dispărea când va fi în fiecare școală un consilier școlar sau psiholog. Dar măcar atunci ai putea avea speranță că din 5 cazuri, măcar unul va fi rezolvat și dincolo de colțul străzii.
prof. Maria Adriana Nichitean