Doza de educaţie (DDE) – Rezultatele unui sondaj făcut de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava în rândul cadrelor didactice din preuniversitar din județ, pe tema burnout-ului, au stârnit numeroase comentarii de tot felul. Bineînțeles că au fost mulți care s-au întrebat cum poate un program de 4 ore să epuizeze emoțional o persoană sau să o facă să nu mai găsească resurse pentru a face lucruri care altădată îi făceau plăcere. Întrebare îndreptățită de altfel, pentru cei care privesc fenomenul dinafară și nu au în imediata apropiere profesori.
Cei care au sub același acoperiș un profesor dedicat știu deja că nu este vorba doar de patru ore pe care le petreci la catedră predând, evaluând sau formând competențe. Că de fapt se adaugă alte ore acasă pentru pregătirea fișelor, filmulețelor, șabloanelor, cărților sau altor resurse de folosit de elevi la clasă, multe alte ore pentru corectarea testelor, întocmirea rapoartelor și altor hârtii, organizarea voluntară de activități extrașcolare.
Dar, până la urmă, burnout-ul nici măcar nu este despre orele mai multe sau mai puține pe care le petrece cineva la serviciu. Nu este despre cantitate, ci despre calitate. Pentru că a fi profesor în ziua de astăzi înseamnă să faci față multor provocări la care în urmă cu câțiva ani nici nu te gândeai. Provocări pe care le poate aduce în sala de clasă copilul cu cerințe educative speciale lăsat doar pe mâinile tale fără niciun alt sprijin. Apăsări venite din faptul că uneori nu apuci să schimbi o vorbă cu un adult, coleg de școală pentru că îți petreci timpul în sala de clasă responsabil fiind și pentru ce se întâmplă în pauze nu doar în timpul orelor. Provocarea de a face față unui părinte care a decis că știe el mai bine decât tine cum stă treaba cu educația la școală și-ți dă lecții în gura mare pe holul școlii sau chiar în fața elevilor.
Adică să faci față unor provocări pentru care nu ai fost pregătit în formarea inițială și cărora nu le găsești răspunsuri nici în cursurile la care participi de 20 de ani de când ești profesor.
Iar atunci când ai senzația că nu reușești să controlezi prea bine lucrurile la locul tău de muncă, atunci când efortul tău ca profesor nu numai că nu este validat, dar este pe deasupra și criticat de părintele unui elev care a plecat la plimbare în timpul orelor fără să anunțe pe nimeni, atunci când nu ai nicio rețea de sprijin ce ar putea fi formată din colegi, ai toate șansele să ajungi la epuizare emoțională.
E drept că nu toți profesorii dau semne de burnout… Slavă Cerului! Unii au decis să nu se mai implice atât de mult emoțional în munca alături de elevi, iar alții au ales să se protejeze fiind mai relaxați atunci când vine vorba de critici sau de lipsa suportului din partea colegilor. Păi se vede treabă că o fi mai bine așa! Iar soluția pentru dispariția profesorilor care dau semne de epuizare e să așteptăm să iasă la pensie. Poate vin din urmă generații mai puțin stresate, care vor fi pe placul celor care contestă existența acestui fenomen.
Timpul va trece, leafa va merge și nici urmă de burnout poate nu va mai fi.
prof. Maria Adriana Nichitean
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/10/26/doza-de-educatie-din-partener-stapan/
