full screen background image

PRI: Prima misiune spaţială cu oameni la bord (1968)

Pe repede înapoi (PRI) – Epopeea spațială a avut un punct memorabil într-o zi de 11 octombrie, mai exact în anul 1968.

NASA lansa atunci Apollo 7, prima misiune cu oameni la bord – era vorba despre WALLY SCHIRRA, DONN EISELE și WALTER CUNNINGHAM.

Ei au efectuat diferite experimente timp de 10 zile pe orbită și – lucru realizat în premieră mondială – au transmis imagini TV spre Pământ, oferind astfel oamenilor prima viziune a interiorului navetei și a spațiului cosmic.

Era perioada în care exista o puternică rivalitate între Statele Unite și Uniunea Sovietică în privința cercetărilor spațiale, fiecare parte dorind să-și demonstreze superioritatea.

Dar Apollo 7 a mai marcat un progres : a dovedit că rezistă în spațiu chiar mai mult decât ar fi durat o călătorie până pe Lună și înapoi.

Cu mici excepții – au spus specialiștii americani – toate sistemele operaționale ale navei și-au făcut treaba în mod corespunzător.

E adevărat, unele componente electrice s-au supraîncălzit, câteva ferestre s-au aburit din cauza lipsei de ventilație, zgomotul era destul de puternic și crea disconfort piloților, dar per total călătoria a fost un succes.

Și a mai avut un merit: a deschis calea viitoarelor misiuni spațiale cu echipaje spre alte planete.

Bogdan Diaconiţa

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/10/10/pri-incident-nuclear-in-marea-britanie-1957/

comments

comments