Bursa locurilor de muncă este cea mai bună modalitate de a pune față în față cererea și oferta.
Absolvenții promoției 2022 care doresc să își găsească un loc de muncă adecvat studiilor și pregătirii profesionale sunt invitați să accese ofertele de pe piața muncii direct de la angajatori.
Pot face asta în cadrul Bursei pe care Agenția Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani o va organiza în data de 14 octombrie 2022 special pentru absolvenți.
Cei interesați sunt așteptați începând cu ora 09.00 în incinta Sălii Polivalente “Elisabeta Lipa”din Municipiul Botoșani str.Vânători nr.15A.
Obiectivul principal
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.
Agenţii economici care vor participa la BURSA LOCURILOR DE MUNCA PENTRU ABSOLVENŢI vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.
Cei interesați să participe la bursă sunt așteptați să contacteze din timp AJOFM.
Ofertele cu locuri de muncă vor fi transmise la adresa de e-mail: ajofm.bt@anofm.gov.ro, în care să specifice opţiunea participării pentru a rezerva standuri destinate recrutării, numărul de locuri de muncă de care dispun cât şi meseriile în care sunt aceste locuri vacante.
Relații suplimentare la telefon 0231536791 – interior 119.
Vă recomandăm să citiți și:
În ce fază este proiectul de modernizare a stadionului