full screen background image

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022, Iași

Iașul va găzdui Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022. Evenimentul va avea loc vineri, 30 septembrie, în intervalul orar 08:00 – 24:00, la Palatul Braunstein, Pietonalul Ștefan cel mare și Sfânt și la instituțiile partenere.

Astfel, anul acesta, Iașul împreună cu Cluj-Napoca, Bistrița, Sighetu Marmației și Gheorgheni se alătură celor peste 400 de orașe europene ale științei, dezvoltării și inovării. Astfel, Capitala Moldovei devine din nou parte a celei mai renumite inițiative de popularizare a științei la nivel european, care, în istoria sa de 15 ani, s-a dezvoltat ca una din cele mai potrivite oportunități de o zi în care tinerele generații de elevi și studenți, alături de întreaga comunitate, pot pătrunde altfel în universul cercetării și inovării tehnologice.

Acest eveniment este organizat ca activitate principală în cadrul proiectului SCIENCE4FUTURE-II, finanțat prin programul Horizon Europe Framework (HORIZON). Obiectivul principal al proiectului constă în prezentarea rezultatelor și metodelor de cercetare publicului larg, în vederea creșterii gradului de conștientizare a importanței activităților de cercetare, de inovare și de transfer tehnologic și obținerii recunoașterii publice a cercetătorilor, dar și pentru înțelegerea impactului activității lor asupra vieții de zi cu zi a comunității”, se arată într-un comunicat de presă.

Programul evenimentelor:

Ora 10:00 “Cercetarea – element de identitate și vector de promovare a Iașului” Maria  Ileana Carcea – Consilier local, Municipiul Iași (locația Palatul Braunstein) 

Ora 10:00 ”Astronomie – Clasa Pregătitoare” Astroclubul Iași (locația Școala Gimnazială ”Gh.  I. Brătianu”) 

Între 10.00 – 17.00 Expoziții tematice de știință și tehnologie la Muzeul Științei și Tehnicii  „Ștefan Procopiu” (locația Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ) 

 – Expoziția Instrumente de muzică mecanică în colecţiile Muzeului 

 – Expoziția „RetroTehnica” 

 – Expoziția „RetroRadio – Istorie, tehnică și divertisment” 

 – Expoziția „Fabricat în România” 

 – Expoziția Aparate muzicale în miniatură – colecția George Marici și colecția  Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiuˮ Iași 

 – Expoziția „Ștefan Procopiu – 50 de ani de eternitate” 

10.00 – 17.00 Ziua porților deschise la RomSilva – Regia Națională a Pădurilor. Direcția  Silvică Iași (locația Pepiniera Silvică Galata)  

10.00 – 17.00 Ziua porților deschise la ChemPerformance ( locația Laboratorul de analize  fizico-chimice – Ferma Adamachi) 

10.00 – 17.00 Ziua porților deschise la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru  Fizică Tehnică – IFT Iaşi (locația Bulevardul Dimitrie Mangeron nr 47) 

10:00 “Tehnologie incluzivă în context muzeal pentru facilitarea accesului  persoanelor cu dizabilități“, Dr. Coralia Costaș, Oana Dragotă (locația Complexul Muzeal  Naţional „Moldova” Iaşi ) 

10:30 ”Cum cercetăm cuvintele?” Ioana Baskerville, Marius-Radu Clim, Institutul de  Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române – Filiala Iași (locația Palatul  Braunstein) 

11.00 ”«Loveşte, înainte ca flacăra să pâlpâie!» Vechi tehnologii de aprindere a  focului: amnarul, cremenea și iasca”, Ioan Iațcu, Muzeul de Istorie a Moldovei, (locația  Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ) 

11.00 ”Zonele Umede Jijia Iași (Delta Moldovei) – Zonă Umedă de importanță  internațională sit RAMSAR”, Galea TEMNEANU, Agenția pentru Protecția Mediului Iași,  (locația Palatul Braunstein) 

12.00 ”Tehnologie expozițională imersivă”, Maria Geba, Centrul de Cercetare şi  Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural, Muzeul de Istorie a Moldovei (locația  Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi) 

13:00 ”Stelele strălucesc pentru toată lumea” Fundația Academică Idei și Fapte pentru  anii 2000 Iași (locația Liceul Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” Iași)

14:00 ”Cursă specială –Muzeul Transportului Public Iași” Silviu Teodor-Stanciu,  Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi (locația Palatul Braunstein și  Tramvaiul ITB) 

12:00 -22:00 Parada cercetătorilor (locația Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt,  participă 

  • Instituții Administrative Locale și Județene

Complex Muzeal Moldova 

Palatul Copiilor Iași 

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi 

Muzeul Municipal “Regina Maria” – Iași 

Europe Direct Iași 

Clubul copiilor Gura Humorului 

  • Instituții de Învățământ Superior și Centre de Cercetare

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică – IFT Iaşi Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”  

Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” 

Facultatea de Automatică și Calculatoare 

Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” Facultatea de Construcții Si Instalații din Iași 

Facultatea de Construcţii de Maşini și Management Industrial 

Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată 

Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului 

Facultatea de Mecanică  

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor 

Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor 

  • Întreprinderi și Firme

BorgWarner Romania  

Romsilva – Regia Națională a Pădurilor. Direcția Silvică Iași 

Taină vie 

Zorian Strop de soare 

EcoArena  

Young Engineers Central Iași  

  • Asociații și ONG-uri

Asociația Club Sportiv Model East 

Fundația Academică IF2000 

Astroclubul Iași 

Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă OPTIM 

Clubul Criminaliștilor 

Cercetașii Sfântul Anton 

Clubul fotografilor din Iași 

  • Instituții de Învățământ Pre-universitar

Twinkle Star 

Școala Gimnazială ”Gh. I. Brătianu” 

Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași  

Liceul Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” Iași 

Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani 

Colegiul Naţional Iaşi

Vă recomandăm să citiți și:

Clădirile importante din Iaşi nu vor mai fi iluminate după miezul nopţii

Primii pași pentru Centura Podu Iloaiei, Iași

 

comments

comments