Toamna aceasta, la Cinema Ateneu se numără premierele de film pentru toți pasionații de cinematografie. Drame, aventuri, comedii și animații pentru cei mici, doar câteva dintre genurile pe care cinefilii le pot regăsi în programul cinematografului.
Printre filmele proaspăt lansate în cinematografe se numără și Casa noastră/Utama, o poveste filmată în ținuturile muntoase ale Boliviei. Când o secetă neobișnuit de lungă se instalează, Virginio și Sisa au în față o dilemă: să reziste sau să se predea timpului și condițiilor de mediu extreme?
În comedia Bilet pentru paradis, George Clooney și Julia Roberts se reunesc pe marele ecran în rolul unor foști soți care se află într-o misiune comună de a o împiedica pe fiica lor îndrăgostită să facă aceeași greșeală pe care au făcut-o și ei cândva.
Pasagerii nopții este „o poveste blândă, optimistă, ușoară ca o adiere, care aduce în prim-plan momentele intime din inima unei familii”, după cum spune David Rooney, de la The Hollywood Reporter.
Pictor al papalității, custode al Antichității, arheolog și explorator, Rafael a fost o figură versatilă, care a avut o influență deosebită atât asupra contemporanilor săi, cât și asupra generațiilor care i-au urmat. Întreaga poveste poate fi descoperită în documentarul Rafael – tânărul maestru.
Filmul documentar Delta Bucureștiului spune, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui teren viran. În anii ‘50-‘60, la Bucureşti, nişte deţinute politice dau naştere copiilor lor într-una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Europa centrală şi de est, transformată ulterior în Închisoarea Văcăreşti.
Nunți, botezuri, înmormântări este povestea lui Cosmin (Șerban Pavlu), care, în plină bulă imobiliară, își propune să câștige un milion de euro, dar se alege cu un milion de belele. O poveste despre doi vecini care duc la paroxism sportul preferat al românilor: ”capra vecinului”.
Elfii cofetari îi așteaptă pe cei mici la cinema, gata de aventură în cea mai delicioasă animație.
Biletele pentru fiecare proiecție sunt puse în vânzare pe site-ul www.cinemaiasi.ro și la casieria Ateneului, la prețul de 15 lei.
Filmele pot fi vizionate după următorul program:
19 septembrie 2022
15.00 | Casa noastră – Utama – (regia Alejandro Loayza Grisi) – AP 12
18.00 | Bilet pentru Paradis – Ticket to Paradise – (regia Ol Parker) – AP 12
20.00 | Pasagerii nopții – Les passagers de la nuit – (regia Mikhaël Hers) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
23 septembrie 2022
15.00 | Rafael – tânărul maestru – Raphael: The Young Prodigy – (regia Massimo Ferrari) – AG
18.00 | Delta Bucureștiului – (regia Eva Pervolovici) – PREMIERĂ – AG
20.00 | Nunți, botezuri, înmormântări – (regia Adrian Lustig) – PREMIERĂ – AP 12
24 septembrie 2022
14.00 | Elfii cofetari – The Elfkins – (regia Ute von Münchow-Pohl) – 2D/Dublat – AG
Vă recomandăm să citiți și:
Clădirile importante din Iaşi nu vor mai fi iluminate după miezul nopţii
Primii pași pentru Centura Podu Iloaiei, Iași