Braconieri prinși în flagrant sâmbătă, de reprezentanții Gărzii de Mediu din Botoșani!
Comisarii au desfășurat o serie de acțiuni de verificare pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol conform Planului de Acțiune SIGURANȚA PE APE 2022.
Acestea au fost realizate în cooperare cu reprezentanți ai Postul de Poliție Transporturi Navale Stânca-Costești.
Au fost identificați și verificați atât pescari sportivi cât și pescari comerciali. Pe malul drept al lacului de acumulare Stânca Costești, pe raza localității Sadoveni, comuna Manoleasa, în cadrul ariei naturale protejate, au fost depistate în flagrant două persoane din localitate care desfășurau activități de pescuit comercial, respectiv verificarea plaselor, folosind ambarcațiunea fără a avea licență.
Aceștia au capturat cantitatea de 20 kg pește, două exemplare din specia somn și 32 exemplare din specia plătică.
Ambarcațiunea a fost ridicată în vederea confiscării, iar întreaga cantitate de pește a fost redată mediului natural.
Cei doi pescari sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de „pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit” și „deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produse din pește”.
Vă recomandăm să citiți și:
O botoșăneancă este infectată cu virusul West Nile