full screen background image

Şcoală de vară organizată de USV

Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri (FEAA) din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 19-24 septembrie 2022, în campusul universitar, corp A, şi în mai multe locaţii din localitatea Cacica, Școala de vară „ Dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului – Ateliere Cacica – Oameni și Sare”, ediţia a V-a.

La ediţia din acest an a şcolii de vară vor participa profesori și studenți de la mai multe universităţi, după cum urmează: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Gheorghe Asachi” Iași, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din București și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu.

Studenţii, masteranzii şi doctoranzii selectaţi vor participa la diverse activităţi, vor avea sesiuni de lucru în echipă şi vor face vizite în teren, familiarizându-se cu domeniul antreprenorial şi cu reala complexitate a acestuia, dar şi cu frumusețile naturale și cu patrimoniul istoric-cultural unic din județul Suceava.

Dincolo de interesantele activităţi care se vor desfăşura conform programului stabilit, invitații vor face o vizită la Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Basilica Minor Cacica şi Salina Cacica. Şcoala de vară va culmina cu organizarea unei pieţe volante, Piaţa satului, unde vor fi prezenţi producători locali, iar participanţii de la scoala de vară din cadrul acestei ediţii vor avea posibilitatea să valorifice rezultatele/produsele obţinute în cadrul atelierelor la care au participat.

Programul celor 7 zile va reprezenta o experienţă unică, deoarece participanții vor intra în contact direct cu experţi, specialişti în domeniul antreprenorial, precum şi cu diverşi antreprenori.

Programul detaliat al şcolii de vară poate fi consultat pe pagina facultăţii, accesând următorul link: https://scoaladevarafeaa.usm.ro/program

comments

comments