full screen background image

Doza de educație: Timpul trece, trec și proiectele

DDE (Doza de educație) – Schimbările pe care Ministerul vrea să le aducă Legii de căpătâi a Educației sunt atât de multe încât, dacă nu ești în sistem, mai ești și în concediu și nici nu ești foarte preocupat de legi… nu prea pricepi nimic din ele.

Dar uite că s-au trezit vreo câțiva intelectuali, 100 la număr, care să nu fie de acord cu aceste schimbări, părându-li-se făcute în pripă.

Dacă ai crescut în comunism, s-ar putea ca titulatura aceasta de „intelectuali” să-ți sune asemănător cu „fandosiți” care se cred superiori ăstorlalți, care duc greul, cu munca mai puțin intelectuală. Dacă te uiți însă pe lista contestatarilor, lucrurile se mai limpezesc, și-ți dai seama că de fapt cei mai mulți sunt profesori, lor alăturându-li-se cercetători, sociologi, medici, scriitori și lista poate continua. Și-atunci chiar și tu, care nu prea ai avut timp nici chef să te implici în dezbaterea asta numită a fi „publică”, auzind ecourile stârnite de cei o sută, începi să te întrebi dacă nu cumva educația chiar începe să se dărâme. Iar copilul tău, care abia intră pe băncile școlii sau deja este licean, va avea de suferit. Și-ți dorești să afli mai multe despre ce a stârnit reacția semnatarilor, care cereau prelungirea dezbaterilor publice.

Pare-se că proiectele astea de lege au fost făcute fără a fi consultați profesorii din învățământul universitar. Că organizarea dezbaterii publice a fost făcută premeditat în vacanță, mizându-se pe neimplicarea prea numeroasă a celor plecați de la școală, direct vizați. Că în ciuda lungii liste de consultări online, față în față sau hibrid, cu profesori din preuniversitar, acestea nu au schimbat nimic din ce-și dorea domnul ministru, pentru că au fost făcute controlat, iar dacă cineva s-a strecurat la microfon să-i adreseze o întrebare care nu a fost pe placul celor din prezidiu, a fost tratat cu aroganță și ironie.

Culmea e că „grupului de interese” de 100, i s-au alăturat în mai puțin de douăzeci de ore, alți 10 000. N-or fi cu toții intelectuali, dar cu siguranță au realizat că ceva grav pentru educația viitoare se întâmplă. Vor cu toții și demisia ministrului, dacă se poate. Așa că au adresat-o președintelui.

Chiar așa… se poate, domnule președinte? Dacă nu demisia, măcar prelungirea dezbaterii? Că doar nu facem legile doar pentru un an.

Vă mai amintiți de vremurile trecute, în care ați fost profesor și nu prea erați băgat în seamă când se luau decizii ce afectau direct activitatea la clasă? Sau poate ați avut discuții, la un ceai, cu doamna profesor cu care conviețuiți și v-a transmis dumneaei cum se simt profesorii… deși vacanță fiind, cred că n-a apucat nici dumneaei să înțeleagă prea bine cum e cu proiectele acestea de lege dezbătute în vacanță…

Toată lumea așteaptă un răspuns… Mi-e că începe școala, încep cumpărăturile cu rechizitele, problemele cu avizele de funcționare, cu lipsa manualelor, multe, multe alte lipsuri, inspecții și alte controale și uite așa timpul trece și vor trece și proiectele de lege.

 

ACEEAȘI RUBRICĂ:

Doza de educație: De preț la comun

 

comments

comments