Înaintea începerii anului școlar 2022 – 2023, 111 unități preuniversitare de învățământ din județul Suceava nu sunt autorizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Potrivit datelor oficiale, alte 51 unități sunt autorizate, iar 55 nu necesită autorizare.
În ceea ce privește statistica pe clădiri, 219 sunt neautorizate, 198 autorizate, iar 427 nu necesită autorizație de securitate la incendiu.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava nu deține autorizații de securitatea la incendiu pentru Corpul D Facultatea de Știința Calculatoarelor, Corpul F Administrativ, Corpul J Laborator de inginerie alimentară, căminul 5 și Auditoriumul Joseph Schmidt.
În ultimele 10 luni, inspectorii ISU Suceava au derulat 91 controale, în urma cărora au depistat 466 nereguli, dintre care 21 au fost soluționate.
Sancțiunile aplicate au fost 440 avertismente și 5 amenzi în valoare totală de 9.500 de lei.
Vă recomandăm să citiți și:
Măsuri pentru reducerea blocajelor în trafic
Târgul Olarilor “Ochiul de Păun”, la Rădăuţi