full screen background image

Poeți contemporani cu Eminescu: Traian Demetrescu, un prebacovian

Pe 19 aprilie 1904, George Bacovia publica în revista „Arta” poezia Amurg, inclusă în 1916 în volumul Plumb: „Trec corbii – ah «Corbii»/ Poetului Tradem –/ Și curg pe-nnoptat/ Pe-un târg înghețat.// Se duc pe pustii…/ Pe când, de argint,/ În amurg, de-argint,/ Și-aprinde crai-nou.// Pe zări argintii/ În vastul cavou…/ Iubito… ah, «Corbii»/ Poetului Tradem…” Cine este „poetul Tradem” invocat de autorul amurgurilor? Craioveanul Traian Demetrescu, născut în anul când Eminescu își făcea debutul (3 noiembrie 1866) și intrat în scena poeziei române în perioada în care activitatea literară a poetului atingea apogeul (1882-1883).

Traian Demetrescu a publicat primele versuri în ziarele craiovene „Alarma” și „Clopotul”, fiind elev la liceul din orașul natal. Remarcat de Alexandru Macedonski, în 1884 își începe colaborarea la „Literatorul”. În 1885, îi apare volumul de debut, Poezii, prefațat elogios de Macedonski. Tânărul poet se mută în București în februarie 1886 și locuiește la mentorul său. Este redactor la „Revista literară”, însă, din motive financiare, este nevoit să se întoarcă la Craiova. Continuă să publice în „Revista literară”, „Gutenberg”, „Analele literare”. La Craiova, scoate ziarul „Amicul libertății” (1887) și „Revista olteană” (1888-1890). Revine la București în 1890, dar raporturile cu Macedonski se răcesc, fapt confirmat și de textul Epigramă lui Tradem, pe care Macedonski îl publică în nr. 11-12 din 1894 al „Literatorului”:

„Am auzit al tău lătrat,

Dar el deloc nu m-a mirat:

Destulă vreme ți-am dat pâine,

Să știu prea bine că ești câine”.

În capitală, Traian Demetrescu s-a apropiat de cercurile socialiștilor (G. Călinescu observă că Demetrescu face parte „din grupul poeților cu mentalitate socialistă”) și a colaborat la „Adevărul” cu cronici politice antidinastiste. A fost și membru al Partidului social-democrat al muncitorilor din România. Și-a semnat unele scrieri cu pseudonimele: Tradem, Drac, Elislav, Fux, Fabio, Intim, Longin, Miop, Nerva Pârjol, Scrib, Ulpiu, Un singuratic, Vedeaude.

În Antologia poeziei simboliste românești, Lidia Bote îl numără pe Traian Demetrescu „printre primii poeți români cu «nervi» și «fiori»”. Primele lui volume însă (Poezii, 1885; Freamăte, 1887; Amurg, 1888; Cartea unei inimi, 1890), cum remarcă Stănuța Crețu în Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, „strâng o producție lirică minoră, sentimentală și decepționistă, în stilul epocii, cu cadențe, imagini și idei din Eminescu, dar și din Fr. Copée, poetul celor umili. O oarecare notă particulară se întrevede totuși în discreția sentimentului și în tonalitatea surdinizată a versului”. Abia în Sensitive (1894) și Acuarele (1896) Traian Demetrescu se manifestă ca „un precursor direct al lui G. Bacovia” (Stănuța Crețu) și ca un poet al nevrozei. Poezia sa „concentrează în mici tablouri o atmosferă lirică de disperare mută, de teamă și pustiu lăuntric. Confesiunea capătă tonul unei romanțe monotone și sfâșietoare. Peisajul este adesea metaforă a unor stări interioare depresive”.

Trecând peste poezia din primele volume, G. Călinescu de asemenea îl definește pe Traian Demetrescu drept un precursor al simbolismului, „în acea formă a sentimentalismului lugubru pe care o va dezvolta cu douăzeci de ani mai târziu Bacovia”, subliniind că „simbolistă e nostalgia de ținuturi misterioase, spleenul. Fără să apară scrise cu majusculă, punctele cardinale, marea încep să simbolizeze setea de infinit. /…/ În sfârșit, cu mult înainte de Bacovia și în spiritul aproape de al lui Rollinat, poetul cultivă un patetic sfâșietor în care «simfoniile», «aiurările», «delirurile», sarcasmele, plânsetele de nebun pe stradă, exercițiile de dansuri macabre, de muzică dureroasă la clavir sunt elemente tipice”. Ninsorile neterminabile, asteniile autumnale, obsesia muzicală a clavirului sau viorii, prezența angoasantă a corbilor sunt motive care îl apropie pe Traian Demetrescu de sensibilitatea simboliștilor, el așezându-se, după o apreciere a lui Vladimir Streinu, „între un prim Macedonski din trecut și G. Bacovia din viitor”.

Traian Demetrescu moare, bolnav de ftizie, la Craiova, pe 17 aprilie 1896.

 

PLOAIE DIN SENIN

 

Era Natura zâmbitoare
Și cerul era lin;
Dar deodată se pornește
O ploaie din senin.

Tot astfel dorul când mă lasă,
Când sunt mai liniștit,
De lacrimi simt o ploaie caldă
Pe chipul veștejit.

(1883)

 

FLORI USCATE

 

Erați frumoase, mirositoare
Când v-am cules;
Dar vă uscarăți, ca tot ce-n lume
E mai ales.

Mi-aduc aminte că-n taina serii,
Într-o grădină,
Umblând alene v-am smuls atuncea
De la tulpină.

Ah! Era dulce parfumul vostru
Îmbătător
Ca o suflare din sânul unui
Înger de-amor.

Odinioară zilele mele
Erau senine,
Acum se pleacă subt greutatea
Multor suspine!

Ca voi pe câmpul vieții slabe,
Pălesc încet;
Iar eu din ele formez în taină
Un trist buchet.

Ca voi, la raza speranței blânde,
Încep să crească,
Și la furtuna decepțiunii
Să vestejească.

Erați frumoase, mirositoare
Când v-am cules;
Dar vă uscarăți, ca tot ce-n lume
E mai ales.

(1884)

 

 

TRECUT – PREZENT – VIITOR

 

Trecutul fu o clipă de scurtă fericire….
Prezentul, o cântare de visuri și amor.
Poemă-alcătuită de-a inimii simțire,
Suspin, născut în taina speranțelor de dor.

Și viitorul… noapte adânca, noapte sumbră…
Pustietate lungă, sau poate… dar ce știu?…
Adesea, viitorul nu e decât o umbră,
Iar dacă nu e umbră e-adesea un pustiu!

(1885)

 

PRIN ALEE

 

Luna se urca în spațiu limpede, dar ca de gheață,

Cum e-o suveniră sumbră dintr-o viforoasă viață;

Sus, în fundul singuratic, sub a cerului splendoare,

Stelele, ca ochi de aur, licăreau strălucitoare.

O vioară încordată s-auzea printr-o alee,

Melancolică și dulce ca o voce de femeie…

Eu, retras, ședeam pe trunchiul unui arbor scurt și mic

Și-ascultând, curgeau din ochii-mi lacrimile pic cu pic…

Cine-o fi cântat? nici astăzi nu pot ști… dar se vedea

Că pe strunele vioarei, trist, o inimă plângea!

 

Cine știe! era poate vreun tânăr ca și mine,

Regretându-și tinerețea prefăcută în ruine.

Și ajuns să nu mai creadă în nimic, vărsa în noapte

Plâns înăbușit din pieptu-i și tânguitoare șoapte…

Sau, iubind cânta simțirea unei inimi adorate,

Sărutările nebune unor buze înfocate,

Ochii, sânul, carnea-i toată voluptoasă… cine știe!

Ce spunea acea duioasă și pierdută simfonie!

Dar arcușul deodată se-ntrerupse. Se făcu

O muțenie ciudată: Vântul printre foi tăcu,

Opereta de insecte își lăsă și ea cortina…

Numai luna argintie prăfuia de sus lumina…

A! era atât de dulce pacea sufletului meu,

C-aș fi dus o rugăciune cerului, eu, crud ateu…

Muzica vioarei tristă mă-mblânzise… și-ncepeam

Să visez, precum în vârsta de adolescent visam!

Chipul tău, ce se ștersese din al gândului pervaz,

Revenea, țintindu-și ochii peste palidu-mi obraz,

Și, halucinat, în spațiu mă uitam spre ochii tăi –

Cei mai buni ai mei tovarăși și dușmanii cei mai răi…

N-am avut vreodată-n viață o vedenie mai clară,

Ca în noaptea-aceea albă din aleea solitară…

Dacă ai fi fost alături să mă vezi, să mă-nțelegi,

Nu puteai de veci cu mine inima să nu ți-o legi,

Căci ai fi văzut cu câtă nebunie de uimire

Admiram figura-ți vie în a mea închipuire!

 

Prin aleea, câteodată, astăzi când mai rătăcesc,

Inima-mi de-odinioară caut iar s-o regăsesc…

Însă e de veci pierdută!… Ai pierdut-o tu prin tine…

 

Nu mai pot iubi de-acum nici pe alții, nici pe mine!

(1888)

 

CORBII

 

Pe plopii ninși
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernii alb lințoliu,
Și, triști, de foame par învinși…

Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori…

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare și zăpadă
S-ascund mormintele în șir…

Și pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Și-n suflet plânsul îl înec;

În aiurări
De spaimă inima mea moare…
Acoperite de ninsoare,
Pierdute sub orice cărări…

Și mă învinge
Un gând amar, știind c-odată
Și peste groapa mea uitată
Vor trece corbii și va ninge.

(1893)

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza