full screen background image

Un nou pas pentru reabilitarea Grădinii Copou

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a semnat un contract pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru actualizarea documentației aferente lucrărilor de restaurare și reabilitare a Grădinii Copou. Documentele vor fi realizate în cel mult patru luni, în cadrul unui contract în valoare de 99.960 lei.

În ședința din 30 iunie 2020 Consiliul Local al Municipiului Iași a adoptat în unanimitate indicatorii tehnico-economici și devizul general privind investiția „Restaurare și reabilitare Grădina Copou”. Printre noutățile aduse de Hotărârea Consiliului Local se numără extinderea oglinzilor de apă, extinderea teraselor Muzeului „Mihai Eminescu” și Casei de Cultură „Mihai Ursachi” și, nu în cele din urmă, extinderea spațiului de joacă de la 336 la 1.498 metri pătrați.

Hotărârea Consiliului Local a fost adoptată cu un amendament conform căruia, în situația în care un arbore va trebui eliminat, în locul acestuia vor fi plantați alți patru copaci.

În completarea acestui proiect, Primăria Municipiului Iași va reabilita și Monumentul Regulamentului Organic (Obeliscul cu lei), expertiza tehnică a acestuia fiind făcută în 2018. Documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici au fost adoptate în ședința Consiliului Local din 29 ianuarie 2021.

Sursa foto: Facebook/Primăria Iași

Vă recomandăm să citiți și:

Începe reabilitarea BCU Iași

Reabilitări la Școala Specială din Pașcani

comments

comments