full screen background image

CJ Iași: Proiectele votate în ședința ordinară

Consilierii județeni au votat luni, 27 iunie, în ședința ordinară, organizarea unei noi sesiuni de proiecte în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2022, din bugetul județului Iași, conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. 

„Vom organiza o nouă sesiune pentru depunerea proiectelor societății civile în baza Legii 350/2005 pentru a aloca și fondurile, de aproape 500.000 lei, rămase disponibile după prima sesiune. Important este ca un număr cât mai mare de beneficiari să poată implementa proiecte de interes public cu ajutorul acestei surse de finanțare nerambursabilă”, a spus președintele CJ, Costel Alexe.

Tot în ședința de luni a fost aprobată o linie de gardă în specialitatea neurologie pediatrică în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”, precum și Studiul de fezabilitate revizuit și indicatorii tehnico-economici pentru construirea Pavilionul 8 de la Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva”. Obiectivul de investiții este inclus pentru finanțare în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, subprogramul “Unități sanitare” și urmează să fie avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Investiții.

Pe ordinea de zi s-a aflat și aprobarea Studiilor de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea unei Platforme de remiză PSI și a unui drum de handling la Aeroportul Internațional Iași, dar și pentru proiectul“Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Judetul Iași”. Acesta din urmă va fi depus în vederea finanțării în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi.

DGASPC Iași a primit aprobarea Consiliului Județean pentru depunerea spre finanțare a unor proiecte în cadrul Programului de Interes Național  „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate”.

Consilierii județeni au mai votat, în decursul acestei zile,  Memorandumul de înțelegere pentru valorificarea potențialului rutei feroviare regulate Chișinău-Iași. Memorandumul a fost încheiat între Consiliul Județean și compania Tarom, Aeroportul Internațional Iași, grupul de lucru Calea Ferată din Moldova,  Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova ( APIT) și Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova (IDEP Moldova). Acest parteneriat urmărește impulsionarea cooperării regionale prin dezvoltarea transportului și turismului regional, asigurând redresarea și reziliența rapidă post-COVID.

Vă recomandăm să citiți și:

Ședință extraordinară a CJ Iași. Proiectele votate

Peste 20 de proiecte, trecute de votul CJ Iași

comments

comments