full screen background image

Peste 20 de proiecte, trecute de votul CJ Iași

Consiliul Județean (CJ) Iași s-a reunit, miercuri, 25 mai, în ședință ordinară și a avut pe ordinea de zi 24 de proiecte de hotărâre. Prin votul plenului, solistul formației Zdob și Zdub, Roman Iagupov, și frații Vitalie și Vasile Advahov au primit titlul de cetățean de onoare al județului Iași.

Consilierii județeni au aprobat și extinderea parteneriatelor externe. A fost votată încheierea unui acord de cooperare între județul Iași și Raionul Odessa din Ucraina, precum și a unui acord cu Raionul Orhei din Republica Moldova.

Plenul a votat, de asemenea, parteneriatul dintre Consiliul Județean și DGASPC Iași în vederea obținerii finanțării prin PNRR pentru „Reabilitare clădire cămin nr. 2 şi transformarea acestuia în Centru de îngrijire şi asistență pentru persoane adulte cu dizabilităţi Budăi” și pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice și refuncționalizarea Pavilionului I1 din cadrul Centrului de Servicii Sociale Târgu Frumos”.

Consilierii județeni și-au exprimat acordul și pentru demolarea unor construcți din Strada Sărărie nr. 177 C, aflate în administrarea Institutului Regional de Oncologie Iaşi, astfel încât să poată fi demarată  construirea „Centrului Naţional de Terapie cu Protoni”.

Tot miercuri s-a aprobat alocarea sumelor necesare pentru derularea programului de lucrări al DJADP Iași și finalizarea modernizării DJ 281 B Borosoaia – Plugari, precum și participarea Consiliul Judeţean, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „laşi Infrastructură”. Acest organism are ca scop dezvoltarea infrastructurii pentru transportul rutier de pe raza judeţului Iași. 

Post mortem i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al județului Iași și istoricului Sorin Iftimi.

‘’Ne facem datoria față de comunitate. De la proiectele care privesc modernizarea infrastructurii rutiere, la îmbunătățirea calității serviciilor sociale, la parteneriatele care întăresc legătura cu Republica Moldova și Ucraina, toate aceste direcții de acțiune sunt menite să pună în valoare județul nostru și să ofere condiții de viață mai bune ieșenilor. Vom depune spre finanțare prin PNRR proiecte pentru modernizarea a două centre de servicii sociale administrate de DGASPC, am aprobat alocarea a aproximativ 2 milioane de lei pentru reparații curente din programul de lucrări al DJADP Iași și o nouă tranșă de bani pentru plata lucrărilor la modernizarea DJ 281B: Borosoaia-Plugari. Am făcut, de semenea, demersurile pentru înființarea Asociației ,,Iași Infrastructură”. Recunoaștem meritele ambasadorilor Iașului, astfel că am votat pentru acordarea, post-mortem, a titlului de cetățean de onoare istoricului Sorin Iftimi. Tot astăzi, au devenit cetățeni de onoare și Roman Iagupov (Zdob și Zdub), Vitalie și Vasile Advahov, care prin piesa ‘’Trenulețul’’ au promovat legătura puternică dintre România și Republica Moldova, precum și cursa feroviară Iași – Chișinău – Odessa, un proiect aflat sub patronajul Consiliului Județean Iași”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

Vă recomandăm să citiți și:

Față în Față cu proiectele Consiliului Județean Iași

Consiliul Județean Iași, un nou apel de proiecte

comments

comments