full screen background image

Maşină căutată de autoritățile din Belgia, oprită în Vama Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Siret au indisponibilizat un autoturism marca Skoda Superb, ce figura ca fiind căutat de autoritățile din Belgia.

Miercuri, 22 iunie, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în România, o femeie în vârstă de 30 de ani, având cetăţenie ucraineană.

Aceasta conducea un autovehicul marca Skoda Superb, înmatriculat în Ucraina.

În cadrul verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este căutată de către autoritățile din Belgia, având mențiunea bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile belgiene în data de 23 ianuarie 2020.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalizarea verificărilor.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/03/29/proiect-finantat-100-din-fonduri-europene-nerambursabile-pentru-spitalul-de-boli-cronice-siret/

 

comments

comments