DDE (Doza de educaţie) – Săptămâna trecută m-a luat pe neașteptate reconfirmarea faptului că din multele postate pe rețelele de socializare de fiecare dintre noi, prea puține se citesc. Și acelea doar dacă sunt bancuri sau texte scurte, asezonate cu fotografii care surprind ori ineditul ori lipsa de pudoare.
E clar că nu e locul potrivit în care să scrii dacă vrei să fii citit, decât dacă înjuri pe cineva, dacă scoți urâtul la iveală, dacă arăți cu degetul sau iei la spurcat pe primar sau vecinul de bloc.
În rest e locul pentru imagini… multe imagini pe care utilizatorii de toate vârstele le gustă cu rapiditate în căutarea timpului pierdut.
Cum spuneam nimic nou sub soare! Și până la urmă e alegerea fiecăruia dacă citește sau scrie în online, asumată dincolo de urmări sau lipsa lor.
Ceea ce însă continuă să mă mire este faptul că din puținii care citesc, foarte mulți gustă scrierile fără perdea ale unui personaj feminin care își bagă și își scoate toate pe care nu le are, în educație, politică, sport, medicină și multe altele pe care le scotocește sau le găsește la îndemână în spațiul public.
Nu că s-ar pricepe pricepe în mod real la vreuna dintre ele, dar se pricepe teribil de bine să dea impresia asta, într-un limbaj dezbrăcat de toate cele. Iar printre cititorii fideli ai dumneaei sunt mulți din mai tânăra generație, cea acuzată că nu citește nici picurată cu ceară.
E drept că doamna cu pricina e suficient de inspirată să-și atragă fanii mai mult prin cuvintele spuse decât cele scrise, postând adesea filmări ale datului cu părerea. Chiar și așa, este citită, ascultată, admirată de foarte mulți.
N-am nicio problemă cu faptul că e printre cei care au găsit secretul succesului. Singura mea problemă e că a devenit un soi de guru, la ale cărei păreri și modalitate de exprimare prea mulți dintre cei tineri aderă. Nu-i chip să controlezi asta, dar măcar rost de o reacție este…
Și asta pentru că, zilele trecute, în toiul unui eveniment tragic, am zărit două adolescente care își făceau selfie-uri în dreptul unui altar de lumânări încropit lângă porțile unei școli din care un suflet zburase. Cu smartphone-ul în mână, își țuguiau buzele și căutau unghiul potrivit din care să prindă mai bine lumânările aprinse. Una dintre ele, încântată de fotografia făcută și mulțumită de felul în care le-a reușit țuguiatul buzelor și privirea tristă, i-a spus celeilalte admirativ că arată precum personajul despre care am făcut zicere. Și m-am gândit și eu că avea dreptate… arăta ca ea, vorbea ca ea, se comporta ca ea…
E greu să vezi și să accepți, dar e o realitate… copiii noștri sunt expuși incontrolabil la tot felul de personaje care devin model al unei generații ce caută și încă nu găsește…
prof. Maria Adriana Nichitean
