full screen background image
Concursul

Concursul Naţional „Porni Luceafărul…”

Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…” a ajuns la ediția a XLI-a

Manifestarea este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, alături de Societatea Culturală „Raluca Iurașcu” Vorona și Fundația Culturală „Hyperion – Caiete Botoșănene” .

Concursul se desfășoară pe trei secțiuni – Carte publicată, Poezie în Manuscris și Interpretare Critică a Operei Eminesciene – și are ca scop descoperirea tinerelor talente literare.

Activitatea culturală se va desfășura sâmbătă, 11 iunie 2022, începând cu ora 11, la Conacul „Raluca Iurașcu” din Joldești, unde se vor decerna premiile câștigătorilor acestei ediții. Tot atunci se va lansa Antologia „Porni Luceafărul…” care conține textele câștigătorilor ediției precedente.

Vor fi prezenți membrii juriului: Gellu Dorian (președinte), Adrian Alui Gheorghe, Ovidiu Vintilă, Paul Gorban, Nicolae Tzone, Nicolae Corlat, dar și invitații: Dan Perșa, Vlad Scutelnicu, George Luca, Mihai Babei, Cristina Șoptelea, Dumitru Necșanu, Violeta-Daniela Mîndru.

Editurile vor premia concurenții

Editura VINEA va acorda Marele Premiu la secțiunea Poezie în Manuscris, câștigătorului fiindu-i tipărit volumul de debut literar. Revistele HYPERION, BUCOVINA LITERARĂ, ATENEU, ZONA LITERARĂ, CONTA, PORTO-FRANCO, ARGEȘUL și MONITORUL DE POEZIE vor acorda premii concurenților.

Recital de poezie și în Botoșani

Tot sâmbătă, la ora 17, în Parcul „Mihai Eminescu” din Botoșani se va susține un recital de poezie lângă bustul poetului botoșănean.

Vă recomandăm să citiți și:

Biblioteca a dat startul înscrierilor pentru voluntarii programului BiblioVacanța 2022

comments

comments