full screen background image

Caravana Profilaxiei, reluată după doi ani de pauză

Vineri, 3 iunie, a început cea de- a XII-a ediție a Caravanei Profilaxiei, cu tema “Profilaxia afecţiunilor stomatologice în Iaşi”.

Evenimentul este organizat de către Asociația Societatea Română de Reabilitare Orală (ASRRO), în parteneriat cu Asociaţa Dentară Română pentru Educaţie, Colegiul Medicilor Stomatologi Iași și- n colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” (UMF), Facultatea de Medicină Dentară și Primăria Municipiului Iași.

După doi ani de pauză, în contextul pandemiei, evenimentul este reluat cu mult entuziasm şi noi obiective privind interesul pentru starea de sănătate orală a cetaţenilor din Iaşi şi din judeţ. 

Am privilegiul și totodată bucuria de a redeschide în Iași portile Caravanei profilaxiei afecțiunilor stomatologice atât de prezente în viața pacienților. Acest proiect aflat la cea de-a XII- a ediție, își va recontura bilanțul pentru un nou început și predictibil PROGRAM NAȚIONAL de sănătate. Nici afecțiunile generale nu sunt de neglijat, monitorizându-se cu aceiași ocazie, mai ales cunoscându-se impactul acestora  asupra apariției, evoluției și prognosticului afecțiunilor stomatologice, dacă discutăm în principal de pacientul adult. Profilaxia trebuie să-și exercite din școli și grădinițe influența, o atenție specială acordându-se dezvoltării unor programe educaționale de igienă orală care se vor concentra pe formarea unor practici sanogene a copilului și familiei .

Ca atare Carava Profilaxiei ramâne un succes și un reper, cu măsuri rapide de   suscitare a interesului acordat acestui domeniu, înscriindu-se în tradiția preocupărilor privind starea de sănătate a populației din Moldova”, a transmis prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, Preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologici Iași.

Cea de-a XII-a ediţie a Caravanei se desfășoară în intervalul orar 09:00-17:00, în următoarele puncte special amenajate: Tătărași – Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun – Minerva, Esplanada Teatrului Naţional și Parcul Podu Roș, unde cei interesaţi vor primi consultații stomatologice gratuite şi produse de igienă orală. 

Vă recomandăm să citiți și:

Caravana Centenarul Încoronării debutează la Iași

Caravana Atelierelor CRED, în județul Suceava

comments

comments