Biblioteca Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a primit o valoroasă donaţie de carte din Germania, prin intermediul lui Christian Bertsch, fiul lui Hansbert Bertsch, un discipol al lui Eugeniu Coșeriu, decedat de curând.
Această donație a fost posibilă datorită colaborării neîntrerupte dintre directorul Bibliotecii USV, prof.univ.dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, și Catedra de iberoromanistică de la Universitatea din Zürich, condusă de ultimul discipol al lui Coșeriu, prof.univ.dr. Johannes Kabatek, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Colaborarea a început în anul 2015, prin intermediul unei foste studente USV, Cristina Bleorțu, doctor în științe, cercetătoare, coautoare a numeroase studii şi lucrări în domeniul lingvisticii coşeriene, care activează la aceeași universitate din Elveția.
Această nouă donaţie reprezintă o contribuție extrem de importantă la creionarea întemeierii unui Centru de studii coșeriene la USV.
“Amintim, printre volumele donate, valoroasele opere scrise, dar și cele dedicate lui Eugeniu Coșeriu. Menționăm, deopotrivă, că în anul 2019, în Biblioteca USV au intrat, graţie colaborării dintre cei doi profesori amintiți, peste 5000 de exemplare de volume de autor, acte ale unor manifestări ştiinţifice, anale ale unor universităţi și periodice din biblioteca personală a lingvistului Eugeniu Coşeriu.”, a precizat lector univ.dr. Codruţ Şerban, Serviciul de Relaţii Publice, Comunicare şi Imagine – Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava.