full screen background image
Artiști

Artiști români pentru artiști ucraineni. Spectacol caritabil la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoșani

Artiști români pentru artiști ucraineni este o campanie deruată în parteneriat cu Worldwide Reading Project – Componenta ucraineană.

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, sub patronatul UNITER, se alătură campaniei umanitare și invită publicul să i se alăture.

Sâmbătă, 4 iunie 2022, de la orele 18.00, în incinta Casei Tineretului, actorii botoșăneni prezintă spectacolul „Watch dogs” de Lucian Băleanu, în regia lui Alexandru Vasilachi.

Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar din distribuție fac parte actorii Gina Pătrașcu Zamfirache, Gheorghe Frunză, Răzvan Amitroaei și Sorin Ciofu.

Spectacolul face parte din campania „Artiști români pentru artiști ucraineni”, campanie umanitară organizată de UNITER împreună cu instituții culturale de stat și independente din România și Republica Moldova, în scopul strângerii de fonduri pentru artiștii ucraineni.

Împreună pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene

Dragi botoșăneni, vă invităm și vă așteptăm la teatru. De data aceasta, prin prezența domniilor voastre, veți fi solidari cu cei care și-ar dori să se bucure de un adevărat spectacol dar nu pot… Vă invităm să le fim aproape și să ne imaginăm că biletul l-am cumpărat pentru ei, că timp de o oră lor le este îngăduită această bucurie, că timp de o oră, sub cerul întregii lumi, va fi pace.

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a decis să ridice cortina pentru Ucraina și pentru ucraineni. Sâmbătă, 4 iunie de la ora 18.00, în incinta Case Tineretului, la spectacolul „Watch Dogs” veți fi părtași emoțiilor transmise de acești câini de pază, vă veți amuza și vă veți întrista, veți trăi în suspansul, dar și în relaxare o poveste despre viață și moarte. O poveste despre ducerea în ispitire a binelui.

Sâmbătă, 4 iunie, Teatrul „Mihai Eminescu” joacă pentru Ucraina. Sâmbătă, 4 iunie, și dumneavoastră puteți fi solidari. Adunându-ne cât mai mulți într-o sală de spectacole vom transmite un mesaj ce poate va fi luat în seamă: „Împreună pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene!” transmit reprezentanții instituției de cultură.

Prețul unui bilet va fi de 20 de lei, iar toate  încasările spectacolului WATCH DOGS din data de 4 iunie 2022 vor fi depuse în  Contul  Solidarității Teatrale: RO22RNCB0072049712860086 deschis la BCR – Sucursala Sector 1

Artiști

PROGRAMUL CAMPANIEI DERULATE DE UNITER

Scopul spectacolelor este de susținere a artiștilor ucraineni, dar și unul concret de ajutor financiar

În 2021, România a fost unul dintre cei mai activi participanți la programul internațional Belarus(sia) Worldwide Reading Project, care a însumat circa 200 de evenimente, dintre care 130 de spectacole lectură în peste 100 de teatre din 30 de țări, cu piesa INSULTAȚI BELARUS(IA) de Andrei Kureicik, un proiect de informare, conștientizare legat de evenimentele din vara anului 2020 din Belarus și de solidaritate cu artiștii bieloruși.

În 2022, imediat după începerea războiului din Ucraina, John Freedman, inițiatorul Worldwide Reading Project – Belarus(sia), a declanșat Worldwide Reading Project – Componenta ucraineană. John Freedman este jurnalist, critic de teatru, traducător și producător american, care a trăit peste treizeci de ani la Moscova.

Compania Ruban Production ITP & ONG-ul Impulse Transformation Platform au creat „Fondul ucrainean de urgență pentru artiști”. Donațiile primite se vor transforma în microgranturi de urgență în valoare de aproximativ 250€, acordate la cerere fiecărui artist ucrainean independent (din domeniul dansului și teatrului) care rămâne în Ucraina. https://www.uepaf.org.ua/

Dramaturga Natalia Vorojbit recomandă sprijinirea mamelor și copiilor  care au avut de suferit din pricina războiului, prin donații directe la: https://voices.org.ua/donat/

Docudays UA – Festivalul Internațional de Documentar pentru Drepturile Omului sprijină financiar cineaștii care filmează în prezent sau documentează evenimentele în desfășurare:

https://docudays.ua/2022/news/kino/docuhelp-raising-money-to-support-the-filmmaking-community-in-ukraine/

 

Vă recomandăm să citiți și:

Festivalul “Floare Albastră” – sâmbătă și duminică la Ipotești
Ziua primei Republici Armene marcată la Botoșani și Ipotești

comments

comments