full screen background image

Ultimele opriri ale Centenarului Încoronării

Caravana Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, inițiată de Asociația Artis din Iași, a ajuns în alte patru localități din România: Carei, Sighetu Marmației, Jibou și Oradea.

După debutul de la Iași, Capitală Istorică și al doilea Oraș Regal, și după primele evenimente organizate în țară (Neamț și Bucovina), în perioada 20-23 mai, în Crișana, Maramureș și Transilvania au fost difuzate filme despre regalitate, la care se adaugă și difuzări de 5 minute de istorie, realizate de istoricul Adrian Cioroianu. Evenimentele au fost completate de intervenții ale unor istorici și specialiști în domeniu. Alături de producțiile cinematografice, spectatorii au putut vizualiza și expoziția fotografică realizată de istoricul Nicolae Pepene, 1992. Anul Încoronării. Organizarea a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Primăria Orașului Jibou și Inspectoratul Școlar Sălaj, Primăria Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.

Astfel, Caravana Centenarul Încoronării a ajuns la o serie de nouă evenimente organizate prin țară, continuând proiectul până în luna octombrie a acestui an, pe urmele vizitelor Familiei Regale în România Întregită (1919-1927).

Prima oprire: Castelul Károlyi din Carei, locul vizitat de Suveranii României

Ziua de 20 mai  a adus la castelul din Carei proiecția filmului „Ora Regelui – Inima Reginei” (realizator Camelia Csiki). Pe 25 mai 1919, Familia Regală vizita Palatul administrativ, catedrala și spitalul, în prezența zecilor mii de oameni. La mai bine de 100 de ani distanță, Castelul Károlyi și-a deschis ușile pentru spectatorii de toate vârstele. Peste 150 de elevi, profesori, iubitori de istorie și cultură.

„Primarul orașului i-a primit cu pâine și cu sare. Vizitează catedrala, spitalul și s-au întâlnit cu Iuliu Maniu la sediul fostei Prefecturi. După care sosesc aici, în Castelul Károlyi. Regina Maria spunea că primirea a fost extraordinară. Acest castel a fost reabilitat acum câțiva ani, dar pardoseala nu a fost schimbată, este cea originală.
Pe această podea au călcat Regele Ferdinand și Regina Maria, aici au fost întâmpinați de către Iuliu Maniu. Cred că e o emoție pentru fiecare dintre noi chiar în acest moment, să închidem puțin ochii și să ne gândim ce s-a întâmplat în 1919” – Bogdan Georgescu, director al Direcției de Cultură din Carei.

Lecție de istorie pentru elevii Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației

Elevii și profesorii din Sighetu Marmației au văzut pe marele ecran filmul „Războiul Regelui” (producător Trevor Poots) și au primit o lecție de istorie despre semnificația Maramureșului încă de la începuturi.

„Valoarea supremă a Maramureșului au fost și sunt oamenii. Maramureșul este un târg de provincie situat în stânga Tisei. Să ne amintim că dincolo încă este un război. În acest context este de apreciat faptul că tinerii, părinții au ales să fie astăzi aici, la această lecție de istorie minunată” – Voinaghi Cornel-Marius, inspector disciplina istorie, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

„În 1921, Regele Ferdinand și Regina Maria au venit în Sighet, au vizitat liceele, spitalul, Palatul Cultural, Sinagoga. Au încercat să viziteze toate instituțiile deja românești din Sighetu Marmației” – Livia Ardelean (Arhivele Naționale Cluj).

Pe urmele vizitelor Familiei Regale: Oprire la Casa Orășenească de Cultură din Jibou

Pe 26 mai 1919, Familia Regală era întâmpinată de autoritățile civile locale și militare din Jibou. Pe 22 mai 2022, la Jibou, a fost conturată o nouă pagină de istorie. O întâlnire educativă odată cu Centenarul Încoronării, în cadrul căreia publicul a vizionat filmul „Români care au schimbat lumea: Regina Maria” (realizator Camelia Csiki).

Profesorul de istorie Radu Rognean: „Cine era Ferdinand? Ferdinand era nepot de frate al Regelui Carol I. A făcut studiile în Germania, școala de ofițeri. Vine în România în anul 1890, după ce, ca tânăr sublocotenent, își desăvârșește aici studiile militare. Iar, mai apoi, este pregătit de-a lungul anilor pentru a ocupa tronul României. Ferdinand a fost, într-adevăr, un Întregitor de țară. Pentru că în timpul domniei sale s-a realizat Unirea cea Mare din anul 1918. Alături de cea care i-a fost soție, numită și Carmen Sylva, primește ca pe un tezaur Coroana României Mari”.

În 23 mai 1919, suveranii soseau cu Trenul Regal la Oradea

Ca o sărbătoare a Încoronării a fost și evenimentul din Sala Mare a Primăriei Oradea, la 103 ani de la prima vizită a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în Oradea. Elevi, profesori, autoritățile locale și oamenii de toate vârstele au fost martori la o călătorie despre Regina Maria, prin filmul „Maria – Inima României” (regizor Trevor Poots).

„A fost o vizită de o semnificație importantă, fastuoasă, pentru că orașul a fost împodobit extraordinar de frumos. Există fotografii de arhivă cu Piața Unirii foarte frumos decorată, plină de oameni. Au venit inclusiv țărani, din toate comunele din județul Bihor, ca să-i vadă pe cei care aveau să fie conducători în următorii ani. Regina a fost deosebit de încântată să viziteze Oradea, l-a considerat un oraș superb, foarte frumos, așa cum este și astăzi.
Din acel moment, putem considera că Oradea a făcut parte, fără drept de apel și fără alte discuții, din construcția României Mari” – Cristian Culiciu, muzeograf, Muzeul Țării Crișurilor Oradea

Centenarul Încoronării este organizat de Asociația Artis, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, sub auspiciile Familiei Regale a României și se desfășoară în perioada mai-octombrie 2022. Proiectul marchează Regalitatea în România, Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina pe plan cinematografic, pornind pe urmele vizitelor Familiei Regale în România Întregită (1919-1927), împreună cu specialiști din lumea cinematografiei și istoriei. Scopul caravanei este acela de a stimula comunitatea în vederea consumului de produse culturale și de a intensifica dialogul intercultural, cu precădere pe tema Regalității.

Ambasadorii proiectului sunt: Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema), Adrian Cioroianu (Istoric, Ambasador), Nicolae Pepene (Istoric, Ambasador), Mioara Anton (Istoric, Ambasador), Daniel Șandru (Politolog, Ambasador) și Alexandru Muraru (Istoric, Ambasador).

Facebook: Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria

Site: incoronare.artis-romania.ro/

Vă recomandăm să citiți și:

Următoarele opriri ale Centenarului Încoronării

Primele cinci opriri ale Centenarului Încoronării

comments

comments