full screen background image
rachete

Rachete antigrindină instalate în județul Botoșani

Rachete antigrindină: 10 puncte de lansare vor fi  înființate în județul Botoșani, anunță autoritățile.

„În urma demersurilor făcute împreună cu directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani, Cristian Delibaș, la Ministerul Agriculturii, domnul ministru Adrian Chesnoiu și-a arătat toată deschiderea față de proiectul de combatere a grindinei în județele Botoșani și Suceava”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

În aceste zile, dr. ing. Dan Axinte – director de zonă și consilier al Directorului General al Societății Intervenții Active în Atmosferă SA București, membru fondator al proiectantului general al Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor și dr. Daniel Florea – fizician și director de program al Unității de combatere a căderilor de grindină – Moldova 1 – Iași, efectuează recunoașterea în județ a pozițiilor pentru punctele de lansare a rachetelor antigrindină. Studiul de prefezabilitate a identificat ca oportună înființarea a 18 puncte de lansare pentru județele Botoșani și Suceava, 10 dintre ele pe teritoriul județului Botoșani.

Punctele vor fi aprobate în CTE-ul Ministerului Agriculturii pe 26 mai

Grupul de rachete va asigura protecția culturilor agricole de pe 515,6 hectare din cele două județe, a populației, infrastructurii și bunurilor din 201 localități care sunt expuse căderilor masive de grindină. Valoarea investiției va depăși 4 milioane de euro. Prin acestea vor fi create și 90 noi locuri de muncă prin angajarea personalului care va opera sistemele antigrindină.
Planurile și rezultatele de etapă ale acestui proiect au fost prezentate astăzi în cadrul unei întâlniri cu echipa de experți, întâlnire la care au participat prefectul Sorin Cornilă și directorul DAJ Botoșani, Cristian Delibaș.

Grindina are efect devastator pentru culturile agricole

Căderile de grindină se numără printre cele mai costisitoare fenomene meteo, aducând pagube extrem de mari. Conform datelor Comisiei Europene, s-a observat încă din anii ’50 o tendință în creștere a căderilor de grindină, în special în Europa de Est.

Cum funcționeazză rachetele antigrindină

Rachetele antigrindină reprezintă dispozitive care emit unde spre norii în care se formează particulele de gheață. Acestea au scopul de a stopa formarea grindinei, iar precipitațiile cad sub formă de ploaie.

Unda de propagare este foarte mare, însă o rachetă antigrindină nu are niciun efect asupra grindinei deja formate.

Prin lansarea rachetelor antigrindină, culturile sunt protejate într-un procent de 80-90%. Per total, o rachetă este eficientă pe o suprafață de maximum 20 de kilometri pătrați.

 

Vă recomandăm să citiți și:

Întâlnire româno-ucraineană pentru redeschiderea Vămii Racovăț

comments

comments