full screen background image
cinci drumuri

Cinci drumuri de piatră din județul Botoșani vor fi asfaltate

Cinci drumuri de piatră, care totalizează 36 de km, vor fi asfaltați în acest an, pentru ca locuitorii din zonă să circule în condiții civilizate și să aibă șanse mai mari de dezvoltare economică.
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a semnat, luni, contractele pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice în vederea modernizării. Au fost prezenți vicepreședintele Dorin Birta, administratorul Public al județului, Cristian Nistor, primarii celor 10 comune.

Aceste proiecte tehnice vor fi puse în operă prin accesarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, în cadrul căruia Consiliul Județean Botoșani a depus 11 cereri de finanțare.

 Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani:

cinci drumuri

Primul drum, DJ 294A Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C
are o lungime de 7,81 km și unește comuna Avrămeni de DN24C în apropiere de Mitoc. Valoarea proiectului tehnic este de 141.610 lei, iar drumul va fi modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea investiției fiind estimată la 41,6 milioane lei (peste 8 milioane de euro).

Al doilea drum, DJ 293A, Coțușca – Viișoara are o lungime de 6 km, valoarea proiectului tehnic este de 142.800 lei, iar lucrările de modernizare vor fi realizate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea investiției fiind estimată la 23,5 milioane lei adică peste 4,7 milioane de euro. Acest sector de drum va viabiliza întregul drum județean DJ293A de la DN29A și până la Coțușca, scurtând cu aproximativ 10 kilometri distanța până la orașul Darabani, respectiv municipiul Dorohoi. De asemenea, drumul are conexiune cu noul Drum al Vămii, continuarea Drumului Strategic.

DJ 291K, Lozna – Călinești – DN 29C – Talpa , are o lungime de 7,22 km , valoarea proiectului tehnic este de 166.600 lei, iarvaloarea estimată a lucrărilor de modernizare, tot prin programul Anghel Saligny, este de 26,7 milioane lei , adică peste 5,3 milioane de euro.
Această axă rutieră face legătura cu Punctul Vamal de la Siret.

DJ 294C, Borolea – Hănești are o lungime de 5,5 km și asigură conectivitatea între comunele Hănești și Manoleasa. Valoarea proiectului tehnic este de 148.783 lei, iar valoarea estimată a investiției este de 33,85 milioane lei (aproximativ 6,8 milioane de euro)

Iar DJ291 D, Oroftiana; Baranca – Bajura are o lungime de 10,08 km , asigură conectivitatea între comunele Suharău – Hudești – Darabani, iar valoarea proiectului tehnic este de 150.358 lei .
Și acest drum va fi modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea investiției fiind estimată la 40,2 milioane lei (peste 8 milioane de euro)

Valoarea celor cinci contracte este 33 de milioane de euro.

Dorin Birta, vicepreședintele CJ Botoșani:

cinci drumuricinci drumuri

Investițiile în infrastructura județului Botoșani continuă

În județul Botoșani sunt, la această dată, 7 drumuri de piatră. Procedura pentru celelalte două – DJ294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni în lungime de 10,6 km și DJ 293 Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca în lungime de 15 km – a intrat în faza contestațiilor.

Pentru contractele semnate, CJ este dispus să semneze ordinul de începere a lucrărilor de poriectare chiar de săptămâna viitoare.

cinci drumuri

Vă recomandăm să citiți și:

Drumul „Vămii” a ajuns în faza studiului geotehnic

Ambulanța ajunge mai repede la pacienții de la granița județului Botoșani

comments

comments