full screen background image

Este activat scutul antirachetă de la Deveselu

Astăzi nu părăsim actualul secol pentru a rememora un eveniment al zilei de 12 mai.

În anul 2016, forțele armate române în colaborare cu cele americane activau scutul antirachetă de la Deveselu, în județul Olt.

Scutul antirachetă era prima unitate a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice și reprezenta, practic, contribuția Statelor Unite de pe timpul mandatului de președinte al lui BARACK OBAMA.

Baza de la Deveselu este formată în prezent din 3 unități militare: Baza 99, românească, care găzduiește celelalte două baze americane – cea a forțelor navale și pe cea a Sistemului de apărare antirachetă.

Întins pe o suprafață de 900 de hectare, sistemul este unul defensiv, așa cum au subliniat în mai multe rânduri oficiali americani, români și ai NATO, fiind creat să identifice, să urmărească și să intercepteze rachete balistice în zbor, apărând în acest fel Europa.

Strict tehnic, un astfel de interceptor are o rază de acţiune de 2.500 de kilometri, fiind cel mai modern sistem de apărare din Europa.

Chiar de la data operaționalizării, 12 mai 2016, scutul antirachetă de la Deveselu a atras critici virulente din partea Rusiei, pe motiv că permite montarea sistemelor de atac, asta chiar și după ce oficialii americani au explicat că rachetele sunt doar defensive și nu pot fi echipate cu încărcătură explozivă.

Rusia a denunțat o amenințare directă la securitatea sa, urmarea fiind o creștere a capacităților militare în zona apropiată României.

Bogdan Diaconiţa

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/05/10/grav-accident-de-tramvai-in-bucuresti-2012/

comments

comments