Luna mai aduce, la Suceava, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Zilele Teatrului Municipal Matei Visniec!
Vor fi 10 zile pline de concerte, spectacole, conferințe și invitați de nota 10!
Ca în fiecare an, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava organizează în luna mai festivalul internațional de teatru, devenit deja tradiție la Suceava. Evenimentul se află la cea de-a VI-a ediție și va fi organizat în perioada 20 – 29 mai, iar tema propusă anul acesta este: REÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI!
Invitatul special al festivalului va fi, bineînțeles, dramaturgul Matei Vișniec. Actorii teatrului vor deschide oficial festivalul cu premierea piesei ÎNTOARCEREA ACASĂ, de Matei Vișniec, în regia lui Botond Nagy!
Nume importante ale culturii teatrale românești vor face parte dintre invitații de onoare ai festivalului: Oltița Cîntec, Claudiu Groza, Călin Ciobotari, Botond Nagy, Cristian Hadji-Culea, Alexandru Vasilachi, Bogdan Crețu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, Oana Leahu, Carmen Mihalache, Radu Nichifor, Tamara Constantinescu, Mihaela Panaite.
De asemenea, vor fi prezenți în cadrul festivalului de anul acesta invitați de seamă din străinătate precum: Alain Timár, Joseph Benoît Courvoisier, Jerome Carasou, Laure Hinkel, Nickolas James Awde Hill, Neda Nejdana, Marchak Iuri Myhailovici, Petru Hadârcă, și Alexandru Grecu.
Astăzi, la #vivacafe, Ada a stat de vorbă cu managerul interimar al instituției, Angela Zarojanu! Ascultați interviul integral, mai jos!
Programul complet al manifestărilor îl găsiți aici: https://www.facebook.com/teatrulmateivisniec.ro/