full screen background image

Agricultura, între plug și drone

Doar 2,9 la sută din suprafața agricolă a României este cultivată în mod ecologic în prezent, față de 23,5 la sută în Austria sau 8,5 la sută media europeană. Motivele sunt multiple, de la lipsa forței de muncă, la prețurile mari pentru certificare. Reporterii VIVA FM vă prezintă cum stă situația în Suceava, Botoșani și Iași. Județe în care, pe alocuri, agricultura ține pasul cu modernizarea.

Specialiști și bani, condiții pentru o agricultură modernă

O agricultură eficientă nu se poate face decât cu specialiști bine pregătiți și cu sprijin finanțat de stat. Fără cunoștințe moderne și fără fonduri, cultivarea plantelor și zootehnia vor rămâne mereu la stadiul de investiții neprofitabile.

Șefa Direcției pentru Agricultură Suceava, Claudia Gogu, este conștientă de aceste necesități, așa încât face demersuri pentru parteneriate între instituțiile agricole și alimentare de învățământ, pe de o parte și fermieri, pe de altă parte. Ea este mulțumită că interesul de ambele părți este în creștere, astfel încât rezultatele nu întârzie să apară.

Proiect inedit: Piață Volantă în curtea Direcției pentru Agricultură Suceava

Unul dintre proiectele de suflet ale directorului Direcției pentru Agricultură Suceava este Piața Volantă deschisă la fiecare sfârșit de săptămână în parcarea instituției.

Claudia Gogu este convinsă că acest demers a contribuit la stabilirea unei relații directe producător-consumator, prin care toată lumea are de câștigat.

Agricultura pe mâini bune

80 de elevi din județul Botoșani urmează, în prezent, cursurile Școlii Profesionale „Gheorghe Burac” din comuna Vlăsînești. Unii străbat zilnic zeci de kilometri numai pentru a învăţa totul despre tractoare. Așa cum au făcut câteva sute de elevi care s-au pregătit, în ultimii 7 ani, la Vlăsînești pentru a deveni mecanizatori auto sau tractoriști.

Unitatea de învățământ, unică în județul Botoșani, a fost înființată pentru a oferi copiilor din mediul rural șansa de a-și câștiga o pâine cinstită. Dacă la început reprezentanţii şcolii au mers din poartă-n poartă să adune şcolari pentru o clasă, acum se organizează concurs de admitere, pentru că sunt prea mulţi candidaţi pentru locurile existente. Directorul Lidia Macsiniuc explică:

Fiecare elev care urmează cursurile Şcolii Profesionale de la Vlăsîneşti primeşte o bursă lunară de 200 de lei, beneficiază de şcolarizare gratuită pentru obţinerea permisului de conducere, are transportul asigurat sau decontat, iar cei mai buni sunt angajați la firmele la care fac practică.

La rândul lor, profesorii de specialitate spun că școala este o șansă extrem de mare pentru elevii din zonă, care fac practică pe utilaje performante și se califică pentru o meserie cu mare căutare și extrem de bine plătită.

Recent, unitatea de învățământ și Primăria au accesat fonduri europene pentru dotarea laboratoarelor și parcului auto cu utilaje ultramoderne, astfel încât să ofere condiții cât mai bune pentru pregătirea elevilor.

Eco agricultura cu buburuze

Laura şi Antim Nechifor, doi tineri producători din comuna ieşeană Cristeşti, au găsit o metodă ieftină şi ecologică prin care elimină dăunătorii. Cei doi producători de legume ecologice folosesc buburuze. Insectele se hrănesc cu afide, cei mai periculoşi prădători ce pot distruge toată plantaţia dacă nu se intervine la timp.

Antim Nechifor a folosit deja buburuzele pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi, în solarul cu răsaduri.

Pe de altă parte, la nivel general, agricultura ecologică pierde din ce în ce mai mult teren în judeţul Iaşi. Dacă în urmă cu doi ani peste 300 de fermieri solicitau să fie înscrişi în registrele Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, acum doar 150 cer să primească subvenţii.

Roxana Florea, purtător de cuvânt al Direcției Județene pentru Agricultură Iași:

Ultima zi pentru depunerea dosarelor este 16 mai.

Agricultură cu drona, noua direcţie de cercetare la Iași

Cadrele didactice de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV Iaşi) vor face cercetări în cadrul parteneriatelor pe care le au cu fermieri importanţi din zonă cu ajutorul unei drone speciale, de ultimă generaţie.

Cu ajutorul camerelor multispectrale ale dronei sunt determinate şi evidenţiate, prin intermediul culorilor şi diferitelor nuanţe, gradele de afectare ale parcelelor agricole analizate de dronă.

În această perioadă, de exemplu, în cadrul unui proiect de cercetare pe care îl avem cu un fermier din judeţul Vaslui, desfăşurăm acţiuni de cercetare în care vom analiza influenţa amendamentelor calcaroase asupra diferitelor terenuri agricole pe care le deţine acel fermier. Prin comparaţie vom analiza înainte de aplicarea amendamentelor calcaroase situaţia şi toate elementele agrochimice pe care le deţine acel sol, ulterior vom preleva diferite probe de sol din parcelele analizate şi vom putea determina dacă au avut o influenţă benefică asupra acestuia”, a declarat ing. drd. Alexandru Tudoran, specialist cercetător al USV Iaşi.

Vin tinerii cu teme inedite

În tot acest context, tinerii studenți abordează teme inedite pentru lucrările de diplomă. Pastramă de vită frăgezită prin injectare cu ulei de rapiță și pudră obținută din germeni de lucernă și crenvurști de pui cu adaos de țelină – pudră, sunt câteva sortimente produse și testate în această perioadă. Sunt preparate sănătoase pentru că nu conţin niciun aditiv artificial.

Smaranda Stănoae, studentă în anul IV la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare:

Îndrumătorii de proiect vor să obțină cele mai bune produse, fără aditivi, așa cum subliniază dr. Marius Ciobanu, șef de lucrări la Departamentul de Tehnologii Alimentare:

Vă recomandăm să citiți și:

Când va avea Moldova autostradă?

Servicii medicale la domiciliu, vis și realitate

comments

comments