full screen background image

Monument în memoria victimelor Holocaustului

Însemnătatea zilei de 4 mai poate fi dată și de conotațiile istorice în legătură cu un episod din istoria națională petrecut în vremea celui de-al doilea război mondial.

În anul 2003, la Târgu Mureș era dezvelit primul monument din România ridicat în memoria victimelor Holocaustului.

Statuia era o evocare a suferinţelor îndurate de evreii din Transilvania de Nord sub guvernul fascist maghiar din anul 1944.

“Aminteşte-ţi de Holocaust” se poate citi pe soclul monumentului de bronz, opera sculptorului local IZSAC MARTON și care face referire la soarta tragică a celor aproape 6.000 de evrei din Târgu-Mureş şi împrejurimi ucişi în lagăre.

De altfel, autorul a trăit el însuși această experiență traumatizantă, fiind deportat la începutul celui de-al doilea război mondial.

Tocmai de aceea a vrut să surprindă în compoziția monumentului pe care l-a realizat în special sentimentele celor osândiți: disperarea, frica, unitatea şi ruga.

La evenimentul din 4 mai 2003 au participat, la Târgu Mureș, oficialități naționale și locale, precum și urmașii celor deportați și membri ai comunității evreiești.

Toți au fost de acord că trebuie să ținem cont de învățămintele istoriei și și-au exprimat speranța că asemenea tragedii nu se vor mai repeta.

Bogdan Diaconiţa

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/05/03/nadia-devine-pentru-prima-data-campioana-a-europei/

comments

comments