full screen background image

Un nou Memorial Evreiesc va fi ridicat la Iași

Primăria Municipiului Iași și Comunitatea Evreilor din Iași   s-ar putea asocia pentru a elabora și depune, în parteneriat, o cerere de finanțare cu fonduri europene. Aceasta vizează proiectarea și execuția „Memorialului Evreiesc – Centru regional de educație și cultură Iași”.  În acest sens, a fost luată o decizie de către Consiliul Local, joi, 28 aprilie.

Noul Cimitir Evreiesc a început să fie folosit în anul 1881. În acesta se află Parcela eroilor evrei căzuți la datorie în războiul pentru întregirea României 1916 – 1918, dar și gropile comune în care sunt îngropate victimele Pogromului de la Iași din 27 – 29 iunie 1941. Alte gropi comune conțin o mică parte din osemintele fostului cimitir evreiesc din Ciurchi, considerat a fi cel mai vechi cimitir evreiesc din România.

Memorialul Evreiesc ar urma să fie ridicat pe o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați în arealul cimitirului, cu deschidere directă la strada Iancu Flondor. De asemenea, va funcționa drept un centru cu valențe educaționale, sociale și culturale, inclus în circuitul turistic.

Vă recomandăm să citiți și:

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Dinu Flămând și Andrei Novac

Ziua Mondială a Poeziei la Memorialul Ipotești

comments

comments