Directorul executiv al Casei de Pensii Botoșani, Cristina Elena Anton a fost detașată în funcția de director general la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție. Ea va ocupa această funcție o perioadă de șase luni, începând cu 22 aprilie.
Experiență în domeniu
Pregătirea educațională în domeniul relațiilor publice și al comunicării, dublată de cea din domeniul economic, specializările în management și resurse umane, experiența profesională de la conducerea Casei de Pensii a Județului Botoșani și de la Direcția Județeană de Tineret și Sport precum și din domeniul administrației publice în cadrul mai multor companii locale au reprezentat motive temeinice pentru alegerea Cristinei Anton pentru postul de director general la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție.
„Este o mare onoare și totodată o responsabilitate imensă reprezentarea la nivel național a tuturor agențiilor pentru plăți și inspecție socială județene. Sunt sigură că împreună cu colegii din cadrul structurii centrale și cu cei din teritoriu vom reuși să facem față tuturor provocărilor din această perioadă dificilă din punct de vedere economic. Misiunea mea, la fel ca în toate funcțiile pe care le-am ocupat, fie că a fost vorba de Casa de Pensii din Botoșani, fie de Direcția de Tineret Botoșani, fie de Consiliul Local Dorohoi, va fi aceea de a mă asigura că toți beneficiarii își primesc drepturile la timp, că nu există sincope în activitatea instituțiilor din subordine, că nu vor fi abuzuri și că vom găsi soluții la toate solicitările. Acum, mai mult ca oricând, fiind o perioadă de crize sociale și economice care se suprapun în toate domeniile de activitate trebuie să punem cât mai repede în aplicare toate măsurile de protecție socială ale guvernului pentru susținerea celor nevoiași ca să își asigure strictul necesar”, a declarat Cristina Anton, noul director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție.
Odată cu intrarea la guvernare a PSD la finalul anului trecut, Organizația Județeană a social democraților din Botoșani și-a desemnat mai mulți oameni profesioniști și cu experiență în domeniile lor de activitate pentru a se ocupa de domenii importante la nivelul administrației centrale.
Sprijin pentru România
PSD știe că scumpirea alimentelor este principala temere a românilor și tocmai de aceea a venit cu pachetul de măsuri „SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA” . Acesta include soluții pentru combaterea creșterii prețurilor în special în rândul persoanelor vulnerabile, în plus față de plafonarea facturilor la electricitate și gaze naturale.
„Este important să facem tot ce putem la nivel guvernamental și la nivelul administrației publice locale astfel încât să alocăm mai multe resurse pentru sprijinirea populației și economiei ca să depășească acestă situație în care toată Europa se confruntă cu o inflație ridicată și implicit cu o scădere a puterii de cumpărare. Datoria noastră e să nu lăsăm pe nimeni în urmă, de aceea trebuie să avem oameni profesioniști, cu experiență profesională solidă care să aplice toate măsurile din pachetul de protecție socială și de stimulare a producătorilor locali inițiat de PSD. Echipa social-democrată din județul Botoșani a avut tot timpul resurse umane calificate care au confirmat în toate funcțiile ocupate, atât la nivel local, cât și în administrația centrală”, a declarat ministrul botoșănean al Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi.
Vă recomandăm să citiți și:
REȚEAUA DE SUPRAVEGHERE A BOTOȘANIULUI A FOST EXTINSĂ