full screen background image

Record de incendii de vegetaţie în toată Moldova. Judeţul Iaşi este în top

Record de incendii de vegetaţie în toată Moldova. Judeţul Iaşi este în topul listei cu peste 300 de incendii în aproape 3 luni. Pe lângă amenzile care pot ajunge până la 25.000 de lei, agricultorii care dau foc la parcele nu vor mai primi subvenţiile de la APIA. Peste 2.700 de hectare de vegetație uscată au luat foc în localitățile din județul Iași, de la începutul acestui an și până în prezent, în circa 320 de incendii. Față de aceeași perioadă a anului trecut, situația este una dramatică. În 2021, în perioada ianuarie-martie au avut loc doar 18 incendii de vegetație în care au ars 30 de hectare de teren. „Este foarte dificil să constatăm cine este făptașul. Dacă îi prindem în fapt, atunci lucrurile sunt clare. Atribuții în acest sens au și cei de la Poliție și Jandarmerie pentru aplicarea amenzilor. Cele mai multe incendii de vegetație au loc după ora 18:00 seara și până la 6 dimineața”, a spus col.Ionuț Grădinaru, șeful ISU Iași. Fermierii care ard terenurile necontrolat, pentru a le curăța de vegetație, pot pierde subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură. Cei care vor să curețe terenurile prin arderi controlate trebuie să obțină mai multe avize de la unele instituții.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza